Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

RUTIERE: Trei şoferi au călcat pe bec în trafic

Ieri, 25 noiembrie polițiștii din Baia Mare și cei din Groși, au identificat în trafic doi conducători auto care au condus comițând infracțiuni rutiere.
Primul, un bărbat de 51 de ani din Satu Mare, a fost identificat în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Independenței din Baia Mare, în jurul orei 18.30.

Polițiștii au testat șoferul cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Cel de-al doilea, un tânăr de 19 ani din Groși, a fost identificat de polițiști conducând prin localitatea Groși, iar când polițiștii au efectuat semnalele regulamentare de oprire a autoturismului în cauză, conducătorul auto a accelerat neoprind la semnalele polițiștilor.
Autoturismul a fost urmărit de polițiști, iar pe strada Stejarului din localitate a fost identificat conducătorul acestuia.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT