BREAKING NEWSEvenimentNational

FOTO: Grav accident în judeţul Satu Mare. Una dintre victime a murit la Spitalul Judeţean din Baia Mare

Accident grav pe Drumul Județean 193A, între localitățile Rătești și Socond din județul Satu Mare. Surse avizate au precizat pentru PresaSM că în urma coliziunii dintre două mașini au rezultat trei victime. Din păcate, unul dintre pasagerii (87 de ani) din mașina lovită din spate a decedat.

Cu toate eforturile depuse de echipajul medical de prim-ajutor de pe elicopterul SMURD, care a transportat pacientul la Spitalul Județean din Baia Mare, din păcate, a intrat în stop-cardiorespirator la spital și a murit.

Alte două victime au fost preluate de către echipajele medicale de prim-ajutor ale celor de la SMURD și transportate la Spitalul Județean Satu Mare în vederea efectuării de investigații medicale suplimentare.

Potrivit primelor cercetări la fața locului, cauza accidentului ar fi nepăstrarea distanței în mers, mașina din față fiind proiectată în șanțul de pe marginea drumului, în urma coliziunii.

În cauză se va deschide un dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă.

PresaSM

Te-ar putea interesa si

Bărbat căutat de IPJ Brăila, găsit de jandarmii maramureşeni

Redactie

VACANŢĂ ÎN MARAMUREŞ: Turiştii, aşteptaţi cu pachete de cazare cu până la 20% mai ieftine

Redactie

COLABORARE: POLIȚIȘTI MARAMUREȘENI ÎN UNGARIA, IAR CEI MAGHIARI ÎN MARAMUREȘ

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.