Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități a fost marcată sâmbătă, 3 decembrie, prin activități specifice derulate în centrele rezidențiale destinate persoanelor cu nevoi speciale din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș. Cu aceeași ocazie, la nivelul județului a fost derulată o campanie de conștientizare a cetățenilor cu privire
la necesitatea de a păstra libere locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități.
Campania promovează respectarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că “Parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap se sancționează cu amendă de la 2.000 de
lei la 10.000 de lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv. Constatarea contravenției și aplicarea amenzilor se va face atât de către agenții de circulație, cât și de personalul de control cu atribuții în acest sens, iar sumele obținute din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat”.
Directorul general al DGASPC Maramureș, Alina Coste Mădăras, a declarat: “Nerespectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități prin ocuparea abuzivă sau blocarea locurilor de parcare destinate acestora este o reală problemă a societății, care poate fi rezolvată doar prin conștientizare, comunicare, implicare civică și respect reciproc. Pentru persoanele cu dizabilități, un loc de parcare aflat în apropierea intrărilor în spațiile comerciale nu este o problemă de opțiune, ci de necesitate. În semn de considerație pentru semenii noștri cu dizabilități, care merită să se bucure în aceeași măsură de mobilitate și respect, avem datoria de a păstra libere locurile de parcare ce le sunt destinate”.
În județul Maramureș sunt 20.227 persoane cu dizabilități, dintre care 2.476 sunt copii. Cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități, conducerea DGASPC Maramureș le transmite gânduri de bine și La mulți ani!
Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități („International Day of People with Disability”) are scopul de a promova și implementa programele destinate îmbunătățirii condițiilor de viață pentru aceste categorii sociale defavorizate. Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înțelegeri în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora. Este, totodată, o ocazie pentru o schimbare de atitudine față de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce privește implicarea lor în diverse sfere de activitate.