Ca urmare a confirmării prezenței tulpinii Omicron în România, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, astăzi, de la ora 11.00, la sediul Guvernului, o întâlnire cu principalii responsabili ai gestionării pandemiei: ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, Adriana Pistol.
Primul punct al ordinii de zi a fost starea cetățenilor români depistați cu Omicron, aceștia fiind vaccinați și cu o evoluție bună a sănătății.
Deoarece specialiștii anticipează o posibilă creștere a incidenței în următoarele săptămâni, vaccinarea persoanelor rămâne cea mai eficientă și importantă formă de protecție, mai ales a celor din categoriile vulnerabile.
În acest sens, Guvernul face apel către autoritățile locale, ca prin serviciile de asistență comunitară să se coordoneze cu structurile medicale din teritoriu și să reevalueze situația persoanelor nevaccinate. Prioritate vor avea persoanele din categoriile vulnerabile, care vor beneficia de centre mobile de vaccinare, puse la dispoziție de MApN și MAI.
S-a discutat ca, pentru limitarea răspândirii Omicron, românii și alți cetățeni UE care vin din țările terțe vor prezenta test RT PCR, obținut cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei. Cei care nu sunt vaccinați vor intra în carantină zece zile. Cei care vin din alte țări UE, vor continua să prezinte certificatul verde, care să ateste respectiv vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau rezultatul negativ al unui test RT PCR, obținut cu cel mult 72 de ore înaintea călătoriei. Persoanele nevaccinate și netrecute prin boală în ultimele șase luni, care călătoresc din alte state membre UE aflate în zona roșie urmează a fi carantinate zece zile. Persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală în ultimele șase luni și care nu prezintă test RT PCR realizat cu 72 de ore înaintea călătoriei vor fi carantinate pentru 14 zile.
Se va actualiza lista statelor din Africa, ai căror cetățeni nu pot intra temporar în România. Aceste propuneri urmează a fi aprobate prin Hotărâre CNSU.
Având în vedere numărul mare de români așteptați să revină în țară în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru protejarea populației și facilitarea liberei circulații, în contextul apariției și extinderii noii tulpini Omicron, a fost analizată utilizarea, începând cu data de 20 decembrie, la intrare în România a formularul de localizare a pasagerului. La nivel guvernamental, se va elabora în acest sens o strategie de comunicare pentru folosirea tuturor vectorilor de informare și o cale nouă de legătură, între țară și românii din diaspora.
Te-ar putea interesa si
- Comentarii
- Comenteaza cu Facebook