Trei băimăreni sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, după ce i-au sustras unui bătrân telefonul mobil și o sumă de bani.
La data de 24 ianuarie, în intervalul orar 11:20 – 11:30, în timp ce se afla în fața imobilului în care locuiește, un bătrân în vârstă de 77 de ani a apelat la trei persoane necunoscute care se aflau la ghena de gunoi, pentru a-l ajuta la îndepărtarea zăpezii din fața scării imobilului, oferindu-le acestora pentru serviciul prestat suma de 15 lei.
După ce au curățat zăpada, aceștia i-au solicitat bărbatului un pahar cu apă, așteptând la ușa imobilului, context în care, profitând de starea de sănătate a victimei și neatenția acesteia, i-au sustras din holul imobilului, un telefon mobil.
În aceeași zi, în jurul orei 16:00, una dintre cele trei persoane a revenit la domiciliul victimei pentru a-i înapoia telefonul, dar i-a cerut acesteia suma de 20 lei. În momentul în care reclamantul se pregătea să-i înmâneze suma de 20 lei, autorul, văzând în portmoneul victimei o sumă mai mare de bani, i-a sustras suma de 500 lei și a fugit.
În jurul orelor 17:20, pe baza semnalmentelor oferite de către persoana vătămată, o patrulă de poliție a identificat pe strada Gării trei persoane de sex masculin, dintre care s-a stabilit că doi sunt posibilii autori ai faptelor de furt, reușindu-se recuperarea sumei de 200 de lei.
A fost recuperat totodată și telefonul mobil pe care polițiștii l-au găsit asupra celui de-al treilea bărbat identificat.
În cauză se desfășoară cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228, alin. 1, din Codul Penal.
Bărbat de 32 de ani cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt
Ieri, 25 ianuarie a.c., polițiștii din Tăuții Măgherăuș au reușit identificarea unui bărbat de 32 de ani din Băița, bănuit că ar fi sustras o sumă de bani și un card bancar dintr-un imobil.
În fapt, la data de 11 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați de către un bărbat de 65 de ani din Băița cu privire la faptul că, la data de 06 ianuarie a.c., un bărbat ar fi pătruns în locuința acestuia, de unde a sustras 1.300 de lei și un card bancar. Acesta a declarat faptul că suspectează un bărbat de 32 de ani din Băița pe care îl cunoaște întrucât, anterior comiterii faptei, persoana vătămată i-a încredințat atât cardul bancar, cât și PIN-ul aferent, în vederea retragerii sumei de 1.300 de lei.
Ulterior, în perioada 06 ianuarie- 11 ianuarie a.c., au mai fost sustrași 1.770 de lei de pe cardul bancar. În total, prejudiciul cauzat a fost de peste 3.000 de lei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de furt.
În umra activităților informativ-operative desfășurate de polițiștii din Tăuții Măgherăuș, coroborate cu probele existente la dosar, persoana bănuită de comiterea furtului a fost confirmată ca fiind bărbatul de 32 de ani din Băița. Acesta este cercetat în stare de libertate, având calitatea de suspect.
Dosarul penal a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.
În vederea pervenirii unor astfel de fapte și ca banii dumneavoastră să fie în siguranță, polițiștii maramureșeni vă recomandă:
- Să nu vă împrumutați card-ul bancar;
- Să memorați codul PIN al card-ului bancar, nu-l păstrați alături de card sau notat pe acesta. Codul PIN nu se divulgă nimănui, tocmai pentru a evita utilizarea acestuia fără acordul dvs.;
- Când extrageți bani de la bancomat, fiți atenți la operațiunile pe care le faceți și nu uitați să ridicați banii din fanta bancomatului;
- În cazul în care vă pierdeți card-ul bancar, sesizați banca emitentă pentru a bloca contul dvs. și solicitați alt card;
- Dacă vindeţi bunuri prin diferite site-uri de vânzări, trebuie să ştiţi că plățile nu se fac prin accesarea link-urilor trimise de potenţiali cumpărători prin care vi se solicită să vă introduceți datele card-ului bancar. Datele card-ului se folosesc pentru a face plăți, nu pentru a încasa bani. Pentru încasarea banilor este nevoie de un cont IBAN.
- Dacă cumpăraţi bunuri din magazine online, fiţi atenţi la seriozitatea site-ului. Evitaţi magazinele online care au fost înregistrate recent;
- Optaţi pentru a plăti bunurile comandate la destinaţie, nu în avans;
- Dacă totuși preferați să plătiți online, evitați să salvați datele cardului bancar chiar și pe site-ul magazinului online preferat, de unde achiziționați bunuri în mod frecvent.
Tânăr de 26 de ani reținut pentru comiterea infracțiunii de furt calificat
Un tânăr de 26 de ani din Cavnic, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Vișeu de Sus.
În fapt, în cursul anului trecut, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat de 53 de ani din Moisei, despre faptul că o persoană necunoscută a pătruns în incinta imobilului de domiciliu, de unde a sustras suma de 10.000 de lei.
Polițiștii din Vișeu de Sus au continuat cercetările investigativ-operative și au identificat un tânăr de 26 de ani din Cavnic, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Ieri, polițiștii de investigații criminale din Vișeu de Sus, sprijiniți de polițiștii din Cavnic și luptătorii S.A.S. Maramureș au pus în executare o autorizație de percheziție domiciliară la domiciliul tânărului, de unde au fost ridicate mai mult bunuri.
În baza celor constatate, față de tânărul de 26 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, acesta să fie prezentat în fața instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.