BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

MARAMUREȘ: O casă nouă pentru copiii din munți – 10 adulți și copii înghesuiți într-o cămăruță de 20 de metri pătrați

Unu din zece copii din mediul rural nu are suficientă mâncare și se duce flămând la culcare. Aproape o cincime dintre elevii de la sate merg peste 8 kilometri pe jos, pentru a ajunge la școală. Sunt concluziile unui raport realizat de Fundația World Vision România. Țara noastră rămâne în fruntea țărilor europene în care copiii constituie categoria socială cea mai expusă sărăciei și excluziunii sociale.

În Munții Maramureșului, termometrele indică temperaturi de -20 de grade de zile întregi. Drumurile existente au fost acoperite de îngheț și de zăpadă. Adrian, copilul de școală al familiei Șimoniac, își face singur cărare prin nămeții care-i trec de genunchi. Parcurge patru kilometri până în sat, în Poienile de sub Munte și patru kilometri până înapoi acasă. În fiecare zi. În cătunul în care s-a născut, singurii parteneri de joacă pe care-i are sunt frații lui. Șase la număr. Trăiesc toți într-o casă de doar 20 de metri pătrați. Fără vecini, fără curent, fără apă, fără acces la servicii medicale. Judecând după imagini, ai putea crede că viața acestor copii este ruptă dintr-un basm. Însă realitatea de zi cu zi este dintre cele mai triste.

Vasile Șimoniac este capul familiei. Are 65 de ani și aproape tot atâtea oi de îngrijit. Indiferent de anotimp, se străduiește să le țină sănătoase. Animalele sunt cele care le asigură hrana tuturor. Ana Șimoniac nu a avut niciodată în casă o mașină de spălat. Nici aragaz. Lucrurile care oferă confort în anul 2022 nu și-ar găsi locul în căminul familiei din deal. Singura șansă la normalitate ar fi un nou început. O casă nouă. În sat. Aproape de școală, de electricitate, de apă curentă și de servicii medicale. Doar așa, copiii care nu îndrăznesc să aibă un vis, cât de mic, ar putea primi o șansă la educație, la sănătate, la un viitor. Cei șapte copii nu au citit prea multe basme. Au învățat să spună doar rugăciuni, la lumina lămpii. Iar anul acesta, de Crăciun, speranța a intrat, pentru prima dată și în casa lor. Cu o mână le-a dus daruri, iar cu cealaltă a pus temelia unui cămin nou pentru familia din munți, în centrul localității Poienile de sub Munte. În sfârșit, există și pentru ei o speranță.

Copiii îndrăznesc să creadă în existența unor supereroi. Iar aceia ați putea fi chiar voi! Ajutați-ne să scriem împreună o poveste cu un final fericit: http://fundly.com/casa-pentru-familia-simioniac

Sursă: Plai Moroșenesc

https://www.facebook.com/watch/?v=1081257265783874

Te-ar putea interesa si

FOTO: Căprioară lovită şi omorâtă pe str. Ignişului din Baia Sprie – ACTUALIZARE

Redactie

FOTO: Femeie aflată la cules de ciuperci în zona Firiza a căzut și și-a rupt piciorul. A fost coborâtă de salvamontiști

Redactie

VOIA SĂ AJUNGĂ ÎNTR-UN STAT DIN SPAŢIUL SCHENGEN: Un bărbat din Kazahstan, oprit de poliţiştii de frontieră din Sarasău

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.