Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

VIOLENŢĂ DOMESTICĂ: Patru ordine de protecție provizorii emise în weekend de polițiștii maramureșeni

Polițiștii au fost sesizați în cursul week-end-ului care tocmai s-a încheiat cu privire la faptul că patru femei cu vârste cuprinse între 30 și 63 de ani, precum și un tânăr de 20 de ani, au fost victimele unor infracțiuni de violență în familie.
Persoanele bănuite de comiterea faptelor sunt patru bărbați cu vârste cuprinse între 33 și 65 de ani. Pe numele acestora polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și amenințare și au emis ordine de protecție provizorii.

De asemenea, sâmbătă 05 februarie, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat din Oarța de Sus a incălcat ordinul de protecţie emis pe numele său de către Judecătoria Baia Mare, prin aceea că a mers acasa la mama acestuia şi i-a adresat amenințări.
Deplasați la fața locului, polițiștii au dispus măsura internării bărbatului la Spitalul de Psihiatrie Sighetu Marmatiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pe numele bărbatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătorești și amenințare.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT