Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

ȘEZĂTOARE LA Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

Consiliul Județean Maramureș, prin Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, reia proiectul „Șezătoare la muzeu”, care se va desfășura joi, 10 februarie 2022, începând cu ora 17:00.

Șezătorile sunt obiceiuri tradiționale care antrenează comunitățile rurale atât pe plan productiv, cât și pe plan social și cultural. Aceste adunări ale sătenilor se organizează pe categorii de vârstă și de activități, iar locația evenimentului este casa unuia dintre participanți.

Iarna, când activitățile agricole iau sfârșit, principalele activități dintr-o gospodărie se concentrează în zona textilelor. Acum, este vremea șezătorilor. Aceste evenimente pot fi de învățare a diferitelor deprinderi sau de întrajutorare și au loc în serile zilelor lucrătoare. Însă, indiferent de natura lor, nu mereu este prezentă componenta de socializare și cea de comuniune. Așadar, pe lângă muncă, în șezătoare se glumește, se spun povești, se cântă și se dansează.

Din dorința de a promova șezătoarea în toată complexitatea sa, la reușita acestui eveniment își vor aduce aportul Primăria Lăpuș, Primăria Groșii Țibleșului, Primăria Suciu de Sus, Primăria Târgu Lăpuș, în calitate de parteneri, precum și Horitoarele de la Lăpuș, Ansamblul ,,Țibleșul”, Grupul Folcloric ,,Lăturenii”, Centrul de Informare Turistică Târgu Lăpuș și Casa Muzeu Rogoz, în calitate de invitați.

Șezătoarea se va desfășura în incinta cu respectarea tuturor normelor de protecție în vigoare.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT