Important

Crina Fiorela Chilat, numită în funcția de subprefect al județului

În ședința de miercuri, 10 februarie 2022, premierul Nicolae Ciucă a semnat ordinele de numire în funcția a unor noi prefecți și subprefecți la nivelul țării. În cadrul ședinței, Executivul a aprobat și numirea social-democratei Crina Fiorela Chilat în funcția de subprefect al județului Maramureș, desemnarea acesteia fiind stabilită în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv Județean al PSD Maramureș, fiind votată de membrii CeX participanți la ședință.
Potrivit președintelui PSD Maramureș, deputatul Gabriel Zetea, Crina Chilat este un membru vechi al filialei județene a Partidului Social-Democrat, fiind implicată în numeroase acțiuni ale formațiunii politice în ultimii ani. Aleasă în funcția de consilier județean PSD în septembrie 2020, Crina Chilat este și președinte-interimar al OFSD Maramureș, dar și fost candidat al PSD Maramureș pentru funcția de europarlamentar, în anul 2019.

„Am încredere în Crina Chilat și în capacitățile ei organizatorice și sunt convins că va fi un factor de echilibru politic și administrativ care va da dovadă, pe întreaga perioadă a exercitării mandatului, de mult profesionalism în fiecare acțiune pe care o va coordona. În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu va colabora în mod eficient cu colegii din executivul Instituției Prefectului și va face tot ce îi va sta în puteri pentru a veni în sprijinul maramureșenilor care îi vor solicita sprijinul. Am susținut, în cadrul PSD Maramureș, numirea Crinei Chilat în această funcție, iar ceea ce o recomandă este activitatea laborioasă în cadrul partidului și profesionalismul de care a dat dovadă în fiecare situație. Sunt convins că, prin numirea doamnei Crina Chilat, Instituția Prefectului a câștigat un om competent și profesionist care își va face treaba cu maximă eficiență”, a declarat deputatul PSD Maramureș Gabriel Zetea, președintele filialei județene a PSD.
Ceremonia de învestire va avea loc vineri, 11 februarie 2022, iar odată cu această instalare, Prefectura Maramureș va avea schema de conducere completă, noul prefect fiind numit încă din luna ianuarie 2022.

Te-ar putea interesa si

Jandarmii maramureșeni desfășoară ,,Ora de civilizație” în unitățile de învățământ

Redactie

FOCAR LA SPITALUL DE URGENȚĂ ”DR. CONSTANTIN OPRIȘ” DIN BAIA MARE: Nouă cadre medicale de la secţia oncologie, infectate cu SARS-CoV-2

Redactie

Moş Nicolae a adus la ANCMRR din M.A.I. – Filiala „Pintea Viteazu” Maramureș gradul de general de brigadă pentru col. (rtr.) dr. David-Bratu Ion

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.