Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Galerie foto: Ofițerii SCCO din Maramureș în percheziții la distribuitorii de droguri din Gherla și Dej

La data de 16.02.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Cluj – Napoca, au desfășurat o acțiune de amploare pe linia combaterii traficului de substanțe apte să producă efecte psihoactive.

În acest context, au fost puse în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară în municipiile Gherla și Dej, la persoane bănuite că se ocupă cu distribuirea substanțelor pe raza județului Cluj. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și au fost ridicate mai multe plicuri ce conțin substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, bunuri folosite la porționare și distribuire, înscrisuri și sumele de 67.600 lei și 500 euro.

În urma acestor activități, 10 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale au fost conduse la audieri.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2021, fără a deține autorizație prealabilă emisă de ANSVSA, 10 suspecți au procurat, manipulat și distribuit în mod direct substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive sub formă de substanță pulverulentă și solidă pe raza județului Cluj. De asemenea, în luna octombrie 2021, unul dintre suspecți a comandat și primit din afara țării un colet conținând cantitatea de 5017,5 grame de substanță susceptibilă să producă efecte psihoactive.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor 10 suspecți cercetați pentru comiterea infracțiunilor de efectuare de operațiuni fără autorizație prealabilă cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv în cursul zilei de astăzi.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor din cadrul B.C.C.O. Cluj -Napoca, S.C.C.O. Sălaj, S.C.C.O. Maramureș și al jandarmilor din cadrul jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj – Napoca.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT