Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV VIDEO: Solotvino, Ucraina – zona suferinței. Mii de femei, bătrâni și copilași așteaptă de peste 24 de ore să ajungă în România. Refugiații sunt păziți cu pistoalele mitralieră de soldați

www.vasiledale.ro a primit din Ucraina imaginile extrem de dureroase din Solotovino (Slatina). Imaginile suferinței poporului ucrainean. Mii de femei, bătrâni și copii așteaptă în frig, în picioare pentru a putea trece în România.

Unii dintre aceștia stau de peste 24 de ore în șirul indian uriaș care se întinde pe kilometri buni. Aceștia sunt păziți de militari ucraieni înarmați cu pistoale mitralieră Kalashnikov.

Un cititor al site-ul nostru care a trecut în Ucraina a filmat iar imaginile furnizate nu prea au nevoie de niciun comentariu. Pe partea dreaptă a drumului sunt coloanele de oameni iar pe partea stângă este o coloană uriașă de autoturisme. Practic mașinile au blocat un sens al drumului principal care traversează localitatea Solotvino.

Nimeni nu înțelege de ce se mișcă atât de încet grănicerii și vameșii ucraineni. Nimeni nu știe de ce procedurile durează atât de mult pe teritoriul ucrainean. De altfel, conform informațiilor oficiale furnizate de ITPF Sighetu Marmației, astăzi de la ora 0.00 până la ora 20.00, prin PTF Sighet au intrat 1.165 persoane, din care 1.001 cetățeni ucraineni. Dintre acestea 2 persoane au cerut azi politic în România.

De cealaltă parte a Podului Istoric de peste Tisa, în România, la Sighetu Marmației, fotograful Ovidiu Opriș ne-a furnizat alte fotografii senzaționale. Femeile, copiii, bătrânii epuizați ajunși pe pământ românesc sunt întâmpinați cu multă, multă căldură de maramureșeni (și nu numai). Mâncare caldă, dulciuri, apă, suc din belșug. Și nu doar atât. Polițiștii de frontieră sar în ajutorul femeilor și le cara valizele. Apoi, voluntarii prezenți la PTF Sighet le oferă cazare, transport, medicamente etc.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT