ImportantMaramuresul Istoric

COMBATEREA ILEGALITĂŢILOR: Controale în piețe și la unitățile turistice

La Sighetu Marmației polițiștii specializați în Investigarea Criminalității Economice au acționat ieri pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul turismului, precum și pentru protejarea persoanelor vulnerabile, în special a cetățenilor ucraineni.
Au fost verificaţi 12 operatori economici de pe raza municipiului Sighetu Marmației şi a comunelor arondate, care desfășoară activități de alimentaţie publică în unități de tip hoteluri, moteluri, pensiuni și restaurante, precum și în domeniul comerțului cu produse alimentare și nealimentare.
Cu ocazia verificărilor efectuate au fost constatate și aplicate cinci sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20 000 lei. Astfel, s-au constatat încălcări ale normelor cu privire la accesul, evidența și protecția turiștilor în structuri de primire turistice – prevăzute de H.G. nr. 237 din 2001, ale normelor privind protecția drepturilor de autor și o situație de nerespectare a obligației operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Pe lângă sancțiunile aplicate, polițiștii au fost confiscat și suma de 1 200 lei, provenind din activităţi comerciale ilicite.

Și la Baia Mare ofiţerii de investigare a criminalităţii economice au acționat pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu produse din tutun și a actelor de comerț ilicit, în zona piețelor agro-alimentare.
În urma activităţilor desfăşurate a fost constatată o infracţiune prevăzută de Legea nr. 86/2006 (contrabandă), fiind indisponibilizată cu aceeași ocazie cantitatea de 2.680 de țigarete provenite din contrabandă, în valoare de aprox. 2.100 de lei.

Te-ar putea interesa si

INVESTIGAŢIE RECORDER (VIDEO): Inginer silvic bătut şi ameninţat că îl vor omorî racheţii ucraineni la Poienile de Sub Munte

Redactie

Județul Maramureș, gazda celei de-a patra întâlniri transnaționale de învățare organizatăîn cadrulproiectului SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților

Redactie

A ADORMIT LA VOLAN / ACTUALIZARE: Un mort şi doi răniţi între Şieu şi Ieud

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.