BREAKING NEWSEveniment

FOTO: O jumătate de secol de la intrarea în funcțiune a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare

Ziua de 7 aprilie a fost una cu dublă semnificație pentru Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, deoarece, alături de Ziua Mondială a Sănătății, cel mai mare spital din județ a marcat în acest an și 50 de ani de activitate. Cu această ocazie, conducerea Spitalului a organizat o serie de activități aniversare, pe măsura importanței acestui moment istoric.
Evenimentul a debutat în holul Spitalului, cu o slujbă de Te-Deum săvârșită de un sobor de preoți, care i-a avut în frunte pe PS Iustin, Episcopul Ortodox al Maramureșului și Sătmarului și PS Vasile Bizău, Episcopul greco-Catolic al Maramureșului. Cu acest prilej, PS Iustin i-a conferit managerului George Alexandru Oros distincția ”Ordinul Crucea Iustinian Arhiepiscopul”, iar colectivului spitalului, Medalia omagială Justinian Arhiepiscopul.
Apoi, pentru a marca semicentenarul Spitalului, a fost dezvelită o placă aniversară, amplasată la intrarea în instituție, alături de galeria celor 10 directori care au condus Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare de la înființare până în prezent.
Evoluția și dezvoltarea Spitalului a fost surprinsă într-o expoziție documentară, care a fost vernisată astăzi și care va putea fi admirată de vizitatori și în zilele următoare.
Prima parte a evenimentului aniversar s-a încheiat cu ședința festivă a Comitetelor directoare ale Spitalului Județean din cei 50 de ani de activitate. La eveniment au participat cei care și-au adus contribuția în cei 50 de ani de dezvoltare a spitalului, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice partenere din județ și din țară.
Secretarul de stat Tiberius Marius Brădățean a transmis mesajul și felicitările Ministerului Sănătății. Apoi au luat cuvântul Jr. George Alexandru Oros, managerul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare; Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș; Rudolf Stauder, prefectul județului Maramureș.

În numele foștilor manageri a vorbit Conf. Dr. Călin Pop. De asemenea, au luat cuvântul foștii președinți ai CJ Maramureș, deputatul Gabriel Zetea și avocatul Zamfir Ciceu. Un discurs emoționant a fost rostit de dr. Coriolan Pop, fost medic şef al secţiei Chirurgie Generală, care a vorbit despre începuturile spitalului.
Jr. George Alexandru Oros, managerul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare a spus: ”În urmă cu exact 50 de ani, în 7 aprilie 1972, după 6 ani de muncă intensă, cât a durat construcția și dotarea efectivă, acest spital intra oficial în funcțiune, cu toate cele 15 secții existente la acea dată. Pentru județul Maramureș, acest moment reprezenta împlinirea unui vis și a unei nevoi stringente pe care oamenii o așteaptau încă din anii ’60.
Pentru un om, 50 de ani, reprezintă un prag, vârsta maturității, împlinirii și deplinătății. Pentru o instituție, o jumătate de secol reprezintă o pagină de istorie sau de bilanț. Însă pentru o instituție care luptă zi de zi pentru sănătatea semenilor, reprezintă mult mai mult decât atât: o pagină de viață, formată ca un puzzle din mii de vieți puse în slujba vieții”.

Managerul Spitalului Județean a mulțumit tuturor celor ce și-au adus contribuția în cei 50 de ani de activitate a instituției: ”aniversarea de astăzi, care coincide în mod fericit cu Ziua Mondială a Sănătății, înainte de a fi una despre cifre, istorie sau bilanț, este despre Oameni. Astăzi le mulțumesc tuturor celor au făcut sau fac parte din echipa Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare și îi asigur de întreaga noastră recunoștință și apreciere. De asemenea, mulțumesc tuturor instituțiilor partenere, din țară și din județ, care în acești 50 de ani au înțeles că nu există un scop mai nobil al muncii tale decât salvarea de vieți și au sprijinit eforturile noastre constant, zi de zi.
Le mulțumesc, de asemenea, tuturor maramureșenilor. Sărbătoarea de astăzi este în primul rând, sărbătoarea lor, a celor care de 50 ani trec pragul acestei instituții ca pacienți sau aparținători și îi asigur că, în această ”citadelă a ocrotirii sănătății”, cum a fost numită la inaugurare, peste 2000 de oameni vin zi de zi la serviciu pentru ei și își pun toată princeperea, puterea, voința și cunoștințele pentru sănătatea și viața lor. Desigur, atunci când vorbim despre cele mai de preț daruri ale omului, sănătatea și viața, niciun efort nu este prea mare și nimic nu este destul de bun. De aceea, eforturile noastre de îmbunătățire și dezvoltare continuă. Ne dorim să construim un viitor pe măsura trecutului prestigios al acestei instituții. Și am convingerea că vom reuși acest lucru pentru că ne iubim profesia, iubim oamenii și ne dedicăm lor”.

Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș a spus: ”Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, care anul acesta sărbătorește 50 de ani de existență, este o instituție cu care ne mândrim. De jumătate de veac, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare se evidențiază ca partener principal al ocrotirii sănătății maramureșenilor. La moment de sărbătoare, îmi face o deosebită plăcere să transmit personalului medical și auxiliar al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” cele mai calde urări de bine. În nume personal, dar și în numele tuturor maramureșenilor, vă mulțumesc pentru înaltul simț al datoriei de care ați dat dovadă în fiecare interacțiune, dar și pentru lecțiile prețioase de umanitate pe care ni le oferiți cu fiecare ocazie”.
Seria evenimentelor aniversare prilejuite de semicentenarul Spitalului a continuat cu Gala aniversară ”50 de ani de viață în slujba vieții”, în cadrul căreia au fost înmânate plachete, diplome și albume aniversare personalităților și instituțiilor care și-au adus aportul la activitatea Spitalului, în cei 50 de ani de la înființare, medicilor pensionari, precum și personalului medical actual. Cele două evenimente aniversare au fost prezentate de dr. Călin Man.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Impact violent între două mașini în Sat Șugatag. Șoferii încearcă să ajungă la răniți – actualizare

Vasile Dale

ŞI-A BĂTUT MAMA: Un băimărean reţinut pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești şi ultraj

Redactie

ACŢIUNI DE PREVENIRE: 16 acţiuni punctuale proprii organizate săptămâna trecută de poliţiştii maramureşeni

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.