BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

URMĂRIT INTERNAŢIONAL PENTRU EVADARE DIN AUSTRIA: Sighetean căutat de autorităţile române, austriece şi ungare, depistat de poliţiştii clujeni

La data de 4 mai a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești, în baza unei sesizări, au depistat în comuna Florești, un bărbat, de 28 de ani, pe numele căruia au fost semnalate 3 mandate de arestare, unul emis de autoritățile române și două emise de autoritățile din Austria, respectiv Ungaria.

În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 08.45, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Cetăți, din comuna Florești, un bărbat se află într-un autoturism, care nu îi aparține.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la locul indicat unde l-au găsit pe acesta într-un autoturism, care se afla parcat pe strada respectivă.

Având în vedere faptul că nu era cooperant și vorbea incoerent, polițiștii l-au condus la secția de poliție pentru a-i putea stabili identitatea.

Din verificările derulate, polițiștii au reușit să-l identifice pe bărbat și au constatat că pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de către autoritățile române și 2 mandate europene de arestare emise de autoritățile din Austria și Ungaria.

Acesta a fost condamnat în România, la 6 ani de închisoare, pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals. Ulterior, autoritățile din Austria și Ungaria au emis 2 mandate de arestare preventivă, pentru trafic de migranți.

Cel în cauză a fost predat în custodia polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, iar, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, acesta a fost condus și predat reprezentanților Penitenciarului Gherla, în vederea executării pedepsei.

******

De precizat că românul a evadat la St. Pölten (Austria Inferioară) în noiembrie.

A evadat sâmbătă 14 noiembrie 2020, seara târziu din spital: tânărul a scăpat de supravegherea agenților din poliția penitenciară în jurul orei 21:00, după ce a primit tratament ambulatoriu la Spitalul Universitar St. Pölten. La ieșirea din spital, brusc a scăpat violent de ofițeri și a fugit în direcția Corvinus Strasse.

Paznicii din închisoarea St. Pölten l-au urmărit imediat. Un paznic a tras mai multe focuri cu arma de serviciu. Nimeni nu a fost rănit. Poliția din Austria de Jos a declanșat o acțiune de căutare generală.

Trei persoane au fost arestate, pentru că l-au ajutat pe român să fugă, după un plan bine pus la punct. Mai întâi fugarul a luat o mașină, în orașul St. Pölten., în care se aflau cei trei complici.

Apoi două taxiuri au fost folosite pentru evadarea ulterioară. Unul dintre șoferii de taxi a dat alarma la 21:33. Cu puțin timp înainte, companiile de taxi au fost avizate de poliție despre posibila apariție a fugarului.

În cele din urmă, taxiul cu cei trei presupuși complici ai evadării, o cetățeană croată de 21 de ani și doi cetățeni români în vârstă de 26 și 40 de ani, au fost văzuți de o patrulă de poliție pe Westautobahn (A1) în direcția Viena și opriți în zona Steinhäusl.

Cei trei pasageri au fost arestați.

Te-ar putea interesa si

CERCETAT PENTRU INFRACŢIUNI LA REGIMUL CIRCULAŢIEI: UN TÂNĂR DIN BAIA SPRIE A FUGIT DE LA LOCUL FAPTEI DUPĂ CE FĂCUT ACCIDENT, ÎN URMA CĂRUIA O PASAGERĂ A FOST RĂNITĂ

Vasile Dale

Pană de curent fără precedent în nord-vestul țării! Șase județe au fost afectate

Vasile Dale

SPECIAL DE DRAGOBETE: S-au pus în vânzare biletele pentru concertul lui Alexandru Andrieș din Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.