BREAKING NEWSEvenimentNationalRecomandate

Video: 59 de maramureşeni şi bistriţeni terorizau un oraşel din Italia. 760.000 euro ar fi câştigat

La data de 19.05.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au coordonat efectuarea de către structurile de combatere a criminalității organizate din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca a 8 percheziții domiciliare pe raza teritorială a județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș și punerea în aplicare a 13 mandate de aducere.

Activitățile au fost desfășurate în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Italia, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, tâlhărie calificată cu consecinţe deosebit de grave, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi tăinuire.

Simultan, pe teritoriul Italiei au fost efectuate 13 percheziții domiciliare, iar pe teritoriul Germaniei au fost efectuate 2 percheziții domiciliare, urmate de audierea mai multor persoane, privind activitatea aceluiași grup infracțional.
În fapt, autorităţile judiciare din Italia vizează o activitate infracțională desfășurată de 59 de suspecți de cetățenie română care, folosind acelaşi mod de operare, profitau zilnic de localnicii dintr-un oraș din Italia, săvârșind înşelăciuni, furturi și tâlhării.

Banii obţinuţi în această modalitate erau apoi transferaţi în România, prejudiciul total cauzat prin săvârşirea infracţiunilor fiind în cuantum de 760.000 Euro.

Perchezițiile domiciliare au fost efectuate de către B.C.C.O. Cluj-Napoca, S.C.C.O. Bistrița-Năsăud, S.C.C.O. Maramureș și S.C.C.O. Sălaj.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost descoperite și ridicate mai multe telefoane mobile și înscrisuri.
În cadrul acțiunii au fost puse în aplicare 7 mandate europene de arestare (dintre cele 13 mandate europene transmise în vederea punerii în executare).

În urma activităților desfășurate, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 7 inculpați, urmând a fi prezentați Curții de Apel Cluj, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Acțiunea comună a beneficiat de sprijinul analiștilor din cadrul EUROPOL care a asigurat și schimbul de informații.
Activitățile au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Macrocriminalității Economico – Financiare, precum și al luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale din Bistrița – Năsăud și Maramureș.

La activitățile desfășurate pe teritoriul României au participat reprezentanți din cadrul Europol și Carabinieri Italia.
De asemenea, un polițist din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a fost prezent în Centrul de comandă al operațiunii din Italia.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Avem momentul live al impactului violent al unui autoturism cu un podeţ la Remetea Chioarului

Redactie

AUDIO EXCLUSIV POIENILE DE SUB MUNTE – Urletul halucinant al şoferului către elevii dintr-un microbuz şcolar: „Să staţi cuminţi acolo, în Hristoșii mă-*** astăzi!“

Vasile Dale

VIDEO – FOTO: INTERVENŢIE SALVAMONT: Bărbat accidentat într-o pădure din zona Handalul Ilbei

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.