Eveniment

RUTIERE: Carambol provocat de o femeie din Baia Mare drogată la volan. Bărbat beat urmărit în trafic la Vişeu de Sus

Ieri, 04 iunie, în jurul orei 14.00, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
În urma celor constatate, polițiștii au stabilit faptul că, o femeie de 31 de ani din Baia Mare, aflată la volanul unui autoturism pe bulevardul Independenței, condus dinspre strada Europa, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula in fața sa, condus de un bărbat de 42 de ani din Săcălășeni. Ulterior, autoturismul a fost proiectat într-o autoutilitară din fața sa, la volan fiind identificat un bărbat de 48 de ani din județul Satu Mare. În urma impactului a rezultat avarierea celor 3 autovehicule.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.
De asemenea, în urma testării femeii de 31 de ani cu aparatul Drug Test, acesta a indicat un rezultat pozitiv, motiv pentru care a fost condusă la Spitalul Județean Baia Mare în vederea prelevării de probe biologice de sânge și urină pentru depistarea prezenței în organism a unor substanțe psihoactive.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

*****

Azi-noapte, polițiștii din Vișeu de Sus au observat un autoturism, care circula din direcția Vișeu de Sus spre Moisei, iar în urma efectuării de către polițiști a semnalului regulamentar de oprire folosind mijloacele acustice și luminoase din dotarea autospecialei, conducătorul autoturismului și-a continuat deplasarea.
Ulterior, acesta a fost identificat pe strada Dragoș Vodă din oraș, unde, pe fondul vitezei, ar fi derapat și lovit doi parapeți poziționați pe marginea drumului public, rostogolindu-se pe partea carosabilă.
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 24 de ani din Vișeu de Sus. Acesta a refuzat transportul la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii l-au testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Te-ar putea interesa si

URMĂRIRE ÎN TRAFIC: Șapte focuri de armă au tras polițiștii după un un hoț din Vișeu. Suspectul furase o mașină din Baia Mare. Urmărire în trafic cu poliția pe urme dar a scăpat. Abia azi a fost prins

Vasile Dale

INCONȘTIENȚĂ – Mamă și copil spulberați pe trecerea pentru pietoni la Fărcașa. Baiatul a murit la spital (FOTO/VIDEO CAMERĂ SUPRAVEGHERE)

Vasile Dale

Galerie foto: S-a prăbușit podul iar traficul rutier pe DN17C Săcel – Moisei a fost închis. Vezi varianta ocolitoare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.