Eveniment

Două accidente rutiere într-o singură zi: pe DJ 182B și în Baia Sprie

Ieri, 13 iulie, la ora 12.00, polițiștii rutieri băimăreni au intervenit la un accident rutier produs pe D.J. 182B.
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 46 de ani din Copalnic Deal, aflat la volanul unei autoutilitare, condus din direcția localității Coaș înspre Săcălășeni, ajungând la intersecția cu D.J. 184A, aflat în efectuarea unei manevre de depășire a unei autoutilitare, la un moment dat, a părăsit partea carosabilă și a pătruns în șanțul din partea stângă a direcției de deplasare.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat de 47 de ani din Remeta Chioarului, care se afla în calitate de pasager pe locul din dreapta. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale. 
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autorizația pentru circulație provizoriu a autoutilitarei asupra căreia a fost efectuată manevra de depășire a ieșit din termenul de valabilitate.
Conducătorii autoturismelor au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind zero în ambele cazuri.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

*****
Un alt accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane s-a produs pe D.N. 18, pe strada Gutinului din orașul Baia Sprie.
Polițiștii din Baia Sprie au stabilit faptul că un bărbat de 43 de ani din Șurdești, în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe strada Gutinului din oraș, condus din direcția orașului Baia Sprie spre municipiul Baia Mare, a surprins și accidentat o femeie de 44 de ani din oraș, aflată în calitate de pieton.
Femeia a fost transportată la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale. Aceasta a rămas internată sub supraveghere medicală.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

A fost arestat preventiv

În urma prezentării în fața instanței de judecată a bărbatului de 34 de ani din din Giulești, Judecătoria Baia Mare a dispus măsura arestării preventive a acestuia pentru 30 de zile, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Te-ar putea interesa si

STARE DE ALERTĂ: Guvernul României le dă în cap hotelierilor din staţiunile montane de schi. Borşa şi Cavnic vizate

Redactie

Fost senator al României, dr Liviu Tituș Pașca: ”De ce l-ați adus, că e CACA MACA”. EXPLICAȚII HALUCINANTE CĂTRE părinții unui copil ce a căzut cu fața pe un grătar (VIDEO)

Vasile Dale

INFRACŢIUNI RUTIERE: Accident la Tg. Lăpuş, dosar penal pentru conducere fără permis, pietoni sancţionaţi la Şomcuta

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.