Marți dimineață, 26 iulie, la ora 05.00, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați cu privire la faptul că, din curtea unui imobil din localitatea Onceşti, a fost furat un autoturism.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că, persoane necunoscute au pătruns în curtea unui imobil, proprietatea unui bărbat de 65 de ani, de unde au furat autoturismul, proprietate personală a bărbatului şi o semiremorcă. La momentul comiterii faptei cheia autoturismului a fost în contact.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, la o distanţă de aproximativ 300 de metri faţă de locuinţa persoanei vătămate, pe o uliţă laterală care duce înspre râul Iza, a fost găsită semiremorca sustrasă, iar lângă aceasta a fost identificat un autoturism înmatriculat în Spania, care era imobilizat în şanţul de pe marginea drumului.
Totodată, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate ca fiind doi bărbați de 21 de ani din Spania, respectiv 26 de ani din Ucraina cu rezidență în Spania.
În jurul orei 11.00, lucrătorii Poliției Orașului Săliștea de Sus au găsit autoturismul furat, acesta fiind abandonat în extravilanul localității Săcel, într-un loc foarte greu accesibil, denumit „OBCINĂ”.
Polițiștii Poliției Orașului Săliștea de Sus, ai Postului de Poliție Săcel și ai Grupei Canine din cadrul Serviciului de Ordine Publică, însoțiți de câinele de urmă TEBA, au efectuat scotociri și verificări în extravilanul localităților, Săcel, Săliște și Moisei în vederea găsirii bărbaților bănuiți de comiterea faptei.
În demersurile lor au beneficiat de sprijinul jandarmilor Detașamentului Vișeu de Sus și a specialiștilor din cadrul I.T.P.F. Sighetu-Marmației.
În timpul activităților desfășurate de către lucrători din cadrul Poliției orașului Vișeu de Sus, Săliștea de Sus, Dragomirești și ai Postului de Poliție Moisei împreună cu specialiști din cadrul I.T.P.F. Sighetu-Marmației, ieri, 27 iulie, în jurul orei 12.00, cei doi bărbați bănuiți de comiterea faptei, au fost găsiți pe raza comunei Moisei.
Din verificări s-a stabilit faptul că, în timp ce bărbații au condus autoturismul furat, aceștia ar fi alimentat cu carburant la o benzinărie de pe raza localității Săliștea de Sus, fără să achite contravaloarea carburantului.
Totodată, autoturismul sustras, care nu a suferit avarii, a fost recuperat de polițiști și predat persoanei vătămate.
Cei doi bărbați au fost internați la Spitalul Municipal Sighetu – Marmației – Secția Psihiatrie în vederea efectuării unei expertize neuro – psihiatrice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat și pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Te-ar putea interesa si
- Comentarii
- Comenteaza cu Facebook