Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV FOTO: Inconștiență dusă la extrem pentru un tată din Sarasău. Și-a pus copilul să conducă autoturismul!!!

Un bărbat din Sarasău și-a pus copilașul ce nu are mai mult de 5-6 ani să conducă un autoturismul. O altă persoană aflată pe bancheta din spate a mașini cu volan pe dreapta (cel puțin așa pare din filmare) și a înregistrat întreaga ”lecție”. Ba au ținut să o urce pe o rețea de socializare pentru ca toată lumea să vadă ”minunea”.

Micuțul era ținut în brațe de tată (care nu purta centura de siguranță) și i se dădeau indicații cum să conducă. Asta deși băiatul nici nu credem că vedea nimic în față din cauza staturii.

Un gest inconștient al unui șofer inconștient. Și tot inconștiente am putea să spunem că au fost și comentariile de la imaginile video postate. ”Bravo! Bravo”! ”Felicitări”. Bravo.. aveți șofer!” sunt doar câteva dintre acestea.

Menționăm faptul că deținem imaginile video pe care de altfel le-am și transmis IPJ Maramureș. Imediat după ce am sesizat poliția imaginile video au fost șterse de pe rețeaua de socializare.

Am decis să nu publicăm aceste imagini din respect pentru micuțul de 5-6 ani a cărui viață a fost pusă în pericol de un tată pe care-l putem considera fără a greși pur și simplu inconștient. Totuși am publicat câteva capturi foto de pe imaginile video bineînețeles protejând identitatea micuțul.

Ce spune IPJ Maramureș

Astăzi, 27 august, în urma apariției în mediul on-line a unui clip video în care un minor ar conduce un autoturism, polițiștii Secției 6 Sarasău efectuează verificări în vederea lămuririi tuturor circumstanțelor producerii evenimentilui și luarea măsurilor legale care se impun.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT