BREAKING NEWSImportantMaramuresul Istoric

FOTO: Mii de oameni la „Hora la Prislop” – cel mai frumos festival interjudețean de folclor

Timp de două zile, în Pasul Prislop din Munții Rodnei, mii de oameni s-au întâlnit la cea de-a 50-a ediție a Festivalului Interjudețean de Folclor „Hora la Prislop” , pentru a simți bucuria de a fi împreună și de a se conecta la valori, tradiții și la folclorul autentic.

De cinci decenii, cea mai înaltă trecătoare din Carpații Orientali, Pasul Prislop, este casă pentru acest festival care a devenit o tradiție și care asigură dăinuirea în timp a obiceiurilor, datinilor, a folclorului și tradițiilor din Maramureș, Suceava și Bistrița.

Prima zi a festivalului a debutat cu o paradă moto, iar seara au avut loc concerte folk-rock susținute de Florin Săsărman, Focul Viu, Vali Șerban & Ziua Mâine, Nod._Maria Casandra Hauși & Sorin Romanescu, Florin Chilian, Iris Nelu Dumitrescu și Nightlosers.

Duminică, a doua zi a festivalului, a început de dimineață cu oficierea slujbei religioase la Mănăstirea Prislop, după care a urmat parada cailor și spectacolele de folclor, nu înainte însă de binecuvântarea dată de părinții de la Mănăstirea Prislop.

Pe scena amplasată în amfiteatrul natural din cea mai înaltă trecătoare a Carpaților Orientali au urcat ansambluri folclorice din cele trei județe, care i-au încântat pe cei prezenți cu jocuri, cântece și voie bună. Ansambluri folclorice din Republica Moldova, din regiunile înfrățite cu județul Maramureș, au oferit un spectacol de folclor tradițional pentru a marca Ziua Independenței Republicii Moldova, sărbătorită în fiecare an pe 27 august.

De asemenea, în cadrul festivalului au fost ateliere de creație, demonstrații gastronomice, observații astronomice, târgul produselor tradiționale și al meșterilor populari, o tabără dacică cu tematică istorică și, nu în ultimul rând, toată lumea prezentă s-a strâns într-o horă mare, au cântat și au dansat cu voie bună și emoție.

În deschiderea evenimentului, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a vorbit despre importanța și impactul pe care îl are acest eveniment. “Aici, la hotarul care unește județele Maramureș, Suceava și Bistrița-Năsăud, promovăm tradițiile, folclorul autentic și aducem împreună oameni și obiceiuri din zone diferite, legați însă cu toții de dragostea pentru neam și datinile de odinioară.

Mulțumesc părinților și bunicilor care sădesc în sufletul tinerilor și copiilor de astăzi credința în Dumnezeu, iubirea și respectul pentru tradiții, pentru folclor și port popular.”, a declarat Ionel Bogdan.

Președintele administrației județene din Maramureș a salutat prezența la eveniment a președintelui interimar al Senatului Alina Gorghiu, a parlamentarilor, reprezentanților administrației publice din județele Maramureș, Suceava și Bistrița-Năsăud, delegațiilor străine din trei țări prezente la eveniment și a mulțumit tuturor celor implicați pentru reușita acestui eveniment.

Invitați să ia cuvântul, Gheorghe Flutur, șeful administrației județene din Suceava, și Camelia Tabără, vicepreședinte Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, au vorbit despre importanța păstrării acestor festivaluri cu tradiție, care redau în cel mai autentic mod obiceiurile și datinile de odinioară.

Evenimentul de anul acesta a fost organizat de Consiliul Județean Maramureș, Consiliul Județean Suceava, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Primăria Orașului Borșa în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare, Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Maramureșean venit din Franța cu avionul pe Aeroportul Baia Mare, trimis acasă cu taxiul. Omul a colaborat, însă nu l-au băgat în seamă

Vasile Dale

4-8 APRILIE 2022: Campania națională AZI DONEZI, MAINE SALVEZI!

Redactie

PREVENIRE: Peste 250 de elevi băimăreni au primit de la polițiști informații utile în legătură cu bullyingul și violența de gen

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.