Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

RUTIERE: Accident rutier pe DN 18, acțiune pe linia verificării stării tehnice ale autovehiculelor, bărbat condamnat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Ieri, 10 octombrie, polițiștii Secției 6 Sarasău au fost sesizați în jurul orei 18.00, prin apel 112 despre faptul că, pe D.N. 18 a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un bărbat de 57 de ani din Sighetu Marmației, a condus un autoturism, având direcția de deplasare dinspre orașul Vișeu de Sus, către municipiul Sighetu Marmației, și, la un moment dat, în încercarea de a evita un impact, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune frontală cu un cap de pod, situat pe partea dreaptă a direcției sale de deplasare.
O femeie de 52 de ani din Sighetu Marmației, pasageră pe locul din dreapta față a acuzat dureri, motiv pentru care a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Sighetu Marmației în vederea efectuării de investigații medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Condamnat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Ieri, 10 octombrie, polițiștii Postului de Poliție Șișești și cei din Baia Sprie au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Baia Mare, pe numele unui bărbat de 34 de ani din Plopiș.
Acesta a fost condamnat la executarea pedepsei cu închisoarea de 1 an și 4 luni sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost depus la Penitenciarul Baia Mare în vederea executării pedepsei.


Acțiune pe linia verificării stării tehnice ale autovehiculelor

Ieri, 10 octombrie, polițiștii rutieri din Borșa au desfășurat o acțiune, împreună cu reprezentanții R.A.R. Maramureș, în vederea identificării autovehiculelor cu defecțiuni tehnice.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.300 de lei.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut două certificate de înmatriculare

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT