Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din Maramureș a demarat o anchetă internă după ce cadavrele a doi urși au fost găsite pe Fondul de Vânătoare 22 Izvoare. Aceasta are loc în paralel cu verificările întreprinse de Poliția Maramureș care a deschis un dosar în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic.
Președintele AJVPS Maramureș, Cătălin Botiș ne-a confirmat ca cei doi urși morți au fost găsiți în apropierea Observatorului amplasat în zona drumului Igniș.
„În urma căutărilor s-au găsit doar oasele de la celălalt exemplar de urs. În cadrul asociaţiei avem și anchetă intern, care este în desfășurare până săptămâna viitoare. Tot atunci va avea loc și o ședință a Consiliului de Administrație al Asociaţiei Județene a Vânătorilor si Pescarilor Sportivi Maramureș unde vor fi audiați mai mulți membri vânători ai Grupei 22 Izvoare. După aceea vom decide anumite măsuri care se vor lua față de evenimentele petrecute acolo și față de cei considerați implicați. Sigur că faptele de braconaj sunt penale iar polițiștii suntem sigur că își vor face treaba. Din păcate este o situație neplăcută pentru noi. Momentan, ceea ce s-a întâmplat cu urșii pe fondul de vânătoare respectiv este pur și simplu inexplicabil, pentru că până în prezent se deplasa destul de des șeful de grupă în zonă. Ne este greu sa intelegem cum a fost posibil să se întâmple astfel de evenimente și să găsim aceste cadavre acolo în zonă. Dar sper ca până săptămâna viitoare să reușim să facem lumină și să aflăm adevărul .” a explicat Cătălin Botiș, președinte AJVPS Maramureș.
Fondul de vânătoare 22 Izvoare are o suprafață extinsă, de 16.500 ha. Probleme au mai fost semnalate în ce privește activitatea șefului de grupă motiv pentru care la AJVPS Maramureș sunt înregistrate câteva plângeri care au ajuns și la noi. Botiș declară că știe despre ce este vorba iar împreună cu ceilalți responsabili din cadrul asociației le va analiza în cursul săptămânii viitoare.
“Au ajuns și la noi nemulțumiri vizavi de șeful Grupei de vânătoare 22, Izvoare. Vom vedea, probabil că și cei care până acum se declarau din diverse motive multumiți, poate cu ocazia aceasta vor fi mai sinceri în primul rând cu ei și în al doilea rând cu noi, și vom putea afla mai multe lucruri care să poată conduce într-o direcţie bună, pe care vrem să o luăm. Ancheta noastră internă presupune în a audia vânătorii în speranța că vor fi sinceri.” a concluzionat președintele AJVPS.
Vânătorii care fac parte din această grupă speră și ei ca acest caz să nu se mușamalizeze și să fie luate măsuri ferme atât în cazul urșilor morți precum și în ce privește sesizările legate de șeful de grupă.
Vom reveni cu amănunte.
Articol realizat în colaborare cu PLUS TV Maramureș.
CITEȘTE ȘI: