BREAKING NEWSEvenimentNationalRecomandate

FOTO&VIDEO. Un tânăr de 21 de ani din Maramureș a murit în timp ce executa lucrări împreună cu tatăl său la un șanț adânc de 3 metri. Pământul s-a surpat peste victimă

Tragedia s-a petrecut în această după-amiază, în timp ce tânărul şi tatăl său executau lucrări la o reţea de canalizare în localitatea Sic din judeţul ClujLa faţa locului a ajuns şi elicopterul SMURD de la Jibou, dar nu s-a mai putut face nimic pentru tânărul de 21 de ani, scriu colegii de la ȘtirideSălaj.ro.

Tragedie fără margini într-un sat din județul Cluj. O echipă de muncitori de la o firmă din Satu Mare executau lucrări la o reţea de canalizare în localitatea Sic. La un moment dat, pământul de pe un mal s-a surpat, iar un tânăr de 21 de ani a rămas sub malderele de pământ. Totul, sub privirile tatălui său.

La ora 15.20, cineva a sunat de urgenţă la 112, iar la faţa locului au fost trimise o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială cu container multirisc și două ambulanțe SMURD de la ISU Cluj.

În ajutor a venit şi elicopterul SMURD de la Jibou. După mai bine de două ore de eforturi susținute, pompierii clujeni au reușit să scoată tânărul din şanţul surpat de la o adâncime de aproximativ 3m.

Din păcate, victima prezenta semne incompatibile cu viața, fără posibilitatea de a fi aplicate manevre de resuscitare.

Muncitorul s-a stins din viaţă la doar 21 de ani, iar în urma sa rămân doi copii orfani de tată. IPJ Cluj a menţionat însă faptul că tânărul era originar dintr-un sat din judeţul Maramureş.

ITM Cluj a început deja o anchetă pentru accident de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a declanșat o anchetă în cazul unui muncitorul care a murit, miercuri, în comuna Sic, după ce s-a prăbușit peste el un mal de pământ.

Din primele informații, a fost vorba despre un accident de muncă mortal în urma unor lucrări de canalizare care se executau în comună, beneficiar fiind Compania de Apă Someș.

Lucrarea era executată de o firmă din Satu Mare iar muncitorul care a murit avea 21 de ani și era angajat cu contract de muncă.

Reprezentanții ITM Cluj au precizat că s-a declanșat o anchetă care are scopul de a verifica respectarea condițiilor de securitate și sănătate în muncă la locul unde se executa lucrarea respectivă.

Te-ar putea interesa si

BEZNĂ ÎN BAIA MARE: Mai multe cartiere au rămas fără curent (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

FOTO, VIDEO EXCLUSIV: A intrat cu maşina sub un TIR la Vişeu de Sus. Pe șoferul vinovat abia l-au ținut doi salvatori atât era de beat. 1,76 în etilotest

Redactie

A ÎNCĂLCAT ORDINUL DE PROTECȚIE: Bărbat din Vișeu de Sus arestat preventiv pentru amenințare cu moartea a soției

Vasile Dale

1 mesaj

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.