Știri EXCLUSIVE

De interes

Adolescent de 17 ani din Rus (Sălaj), arestat pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat de 7 ori un bărbat

Un tânăr în vârstă de 17 ani a fost arestat, luni, pentru 30 de zile, el fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj de tentativă de omor, după ce i-ar fi aplicat unui consătean şapte lovituri de cuţit.

„În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, la data de 20 noiembrie, în jurul orei 13.00, pe fondul unui conflict, inculpatul MGA, în vârstă de 17 ani, i-a aplicat persoanei vătămare TD şapte lovituri de cuţit în diverse zone ale corpului şi, în raport cu obiectul folosit, numărul şi intensitatea loviturilor şi zonele lezate, a rezultat intenţia acestuia de a suprima viaţa victimei. Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului s-a comis pe raza localităţii Rus, judeţul Sălaj”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, adolescentul acuzat de tentativă de omor a fost reţinut pentru 24 de ore duminică, pentru ca, luni, Tribunalul Sălaj să decidă arestarea acestuia pentru 30 de zile.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT