Nu au trecut nici trei săptămâni de când Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)a dat o soluție în Dosarul Composesoratului Borșa. Astfel, la 8 noiembrie 2022 CEDO a constatat încălcarea dreptului la respectul bunurilor (art. 1 al protocolului nr. 1 la Convenţie). Prejudiciu de 169.373.476 Euro. Și iată că la Borșa au început șicanele am putea spune.
Președintele Asociației Composesorale Borșa, Mihali Matei, a ajuns în această seară la UPU a Spitalului Borșa după ce a fost agresat pe o terasă din oraș. Conform informațiilor furnizate de partea vătămată totul s-a petrecut în jurul orei 14.30 când proprietarul terasei (același care a fost și constructorul telegondolei de la pârtia olimpică) l-a lovit cu pumnii și picioarele.
Incidentul de la cei doi ar fi pornit de la faptul că Mihali ar fi înaintat spre cercetare o serie de documente în care s-ar fi împroprietărit mai multe persoane cu terenuri aflate în imediata apropiere a pârtiei olimpice, terenuri care susține Mihali sunt în proprietatea Asociației Composesorale Borșa.
De altfel, tot acesta spune că toată suprafața de la telegondolă este proprietatea Asociației. ”Se dorește eliminarea mea! Ăsta este adevărul. Și asta după ce CEDO ne-a dat dreptate. Am depus plângere la poliție” a transmis Matei Mihali.
Conform fișei de examinare medicale emisă de medicii de la UPU Borșa se precizează că pacientul a fost victima unei agresiuni.
ACTUALIZARE IPJ Marmureș
Conform informațiilor furnizate de IPJ Maramureș reiese faptul că plângerea a fost înregistrată la Poliția orașului Borșa.
Dosar penal întocmit de polițiștii din Borșa pentru lovirea sau alte violențe
Ieri, 23 noiembrie, la ora 14.50, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un bărbat de 71 de ani din oraș, a fost agresat fizic în fața unui local de pe strada Victoriei din Borșa.
Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că apelantul ar fi fost agresat fizic de către un bărbat de 44 de ani din oraș, care nu a fost găsit la fața locului.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
CITEȘTE ȘI: