Biserica de lemn „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea maramureşeană Costeni a fost devastată de vijelie la furtuna din 17 septembrie 2017, în urma căreia turla bisericii de lemn s-a prăbuşit la pământ. În prima fază, a fost întocmită documentaţia necesară, iar începând din toamna anului 2020 Biserica a intrat într-un amplu proces de reabilitare. Lucrările sunt cuprinse în cadrul unui proiect de Intervenţii de Urgenţă finanţat prin Timbru Monumentelor Istorice şi în anul curent 2022, pentru a treia oară consecutiv.
Anul acesta, s-au desfăşurat lucrări de suprastructură și arhitectură: cioplirea elementelor de lemn de stejar, confecţionat şi montat în operă piese noi din lemn de stejar la structură monumente noi: tălpi turn, ancoraje, desfacere elemente de lemn la turn, liftare, confecţionare şi montare sprijiniri, confecţionare şi montare esafidaj schelă de lemn, săpătură de pământ – parţial pentru dren şi instalaţie electrică paratrăznet, învelitoare de şiţă – parţial, transport materiale prin purtare directă, transport rutier materiale, descărcare materiale.
Parohia Ortodoxă Română Costeni s-a bucurat de sprijin de specialitate şi ajutor financiar din partea Consiliului Judeţean Maramureş, care a alocat suma de 20.000 lei, Secretariatului de Stat pentru Culte, precum şi din partea Primăriei şi Consiliului Local Cupşeni.
Valoarea totală a proiectului în această etapă este de 220.000 lei, din care 200.000 lei reprezintă finanţare de la Institutul Naţional al Patrimoniului în cadrul programului Timbru Monumentelor Istorice, în sesiunea 2022.
Biserica a fost ridicată în 1870, iar în 1876 a fost închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Lăcaşul de cult necesită în continuare intervenţii de urgenţă pentru reconstruirea coifului în vederea conservării obiectivului arhitectural care se remarcă prin dimensiunile impresionante pentru o biserică de lemn maramureşeană cu statut de monument istoric – o catedrală de lemn pe drept cuvânt, fiind considerată a treia ca mărime pentru un astfel de lăcaş de cult, care reprezintă o mărturie vie a credinței înnaintașilor noştri din Ţara Lăpuşului.