Un sătmărean din comuna Terebești, județul Satu Mare, s-a pus să spargă o mobilă veche pentru a o pune pe foc, după ce temperaturile au scăzut destul de mult în ultima vreme. Totul s-a întâmplat în cursul zilei de duminică, 11 decembrie 2022, conform informațiilor PresaSM.
Doar că, într-unul dintre sertarele sparte, omul a găsit o grenadă. Nu a sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, dar nici nu s-a dus la postul de poliție pentru a nu-i deranja duminică. Așa că a așteptat până a doua zi.
Luni, 12 decembrie 2022, individul s-a dus la Postul de Poliție Petrești, cu grenada în mână, a intrat în incintă și a pus grenada pe masa polițiștilor, spun sursele PresaSM.
Aceștia au încremenit și au sunat imediat pirotehniștii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență. Ajunși la fața locului, pirotehniștii au evacuat întreaga clădire până la finalizarea intervenției.
Ulterior, specialiștii au stabilit că grenada nu ar fi avut încărcătură și nu prezenta un pericol real. Dar oamenii legii au rămas cu o sperietură serioasă.
ACTUALIZARE
La data de 12 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost sesizați de către un bărbat de 41 de ani, din comuna Terebești, despre faptul că ar fi achiziționat un obiect de mobilier vechi, iar într-unul din sertarele acestuia ar fi găsit o grenadă.
Specialiștii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență au constatat faptul că grenada este una defensivă, de exercițiu, fără încărcătură explozivă și care nu prezintă pericol de detonare.
S-a procedat la ridicarea grenadei în vederea expertizării.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii, de către persoane necunoscute, a infracțiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive.