Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

BOTIZA: O rulotă de tip fast food a luat foc după ce a explodat. Cinci victime cu arsuri, printre ei și o fetiță de 3 ani (video/actualizare)

Pompierii maramureşeni intervin la Botiza, unde în centru a avut loc o explozie urmata de incendiu la o rulota tip fast food.

La faţa locului intervin 3 echipaje SMURD, o ambulanţă si un echipaj de stingere. Din primele informatii sunt 5 victime, dintre care 1 minor, cu arsuri.

Actualizare

Un adult si minorul au fost preluati de un echipaj SMURD si sunt pe drum spre Spitalul Sighetu Marmatiei. Echipajul de Terapie Intensiva Mobila se deplaseaza spre Sighetu Marmatiei.

ACTUALIZARE

Rulota de tip fast food este de circa două săptămâni în centrul comunei, fiind al unui localnic. Explozia se pare că a fost provocată de la o butelie pe gaz. Minorul rănit (o fetiţă) era ţinut în braţe de tată.

Fetiţa de 3 ani şi tatăl ei de 28 de ani se aflau chiar în faţa rulotei, îşi aşteptau comanda. Aceştia au ajuns la spitalul din Sighetu Marmaţiei, cu arsuri grave. Sunt la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde sunt supuşi unor investigaţii medicale, iar în funcţie de rezultate, medicii vor decide daca îi trimit sau nu la o unitate medicală de rang superior. Tot la Spitalul din Sighetu Marmaţiei au ajuns şi celelalte trei victime. Au 20, 25 şi 35 de ani. Toţi au arsuri şi sunt investigaţi, dar starea este stabilă. 

Echipajul aeromedical SMURD de la Tg. Mures a preluat victima minora in vederea transportului la Bucuresti.

Alte 4 victime, (adulti) vor fi transportate la Spitalul Judetean de Urgenta din Baia Mare.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

Astăzi, 23 ianuarie a.c., la ora 13.25, polițiștii Secției 2 Bogdan Vodă au fost sesizați prin apel de urgență 112 despre faptul că, în centrul comunei Botiza ar fi avut loc o explozie.

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat în centrul comunei o rolută aflată în staționare, care avea destinația de preparare și comercializare produse fast food, iar în interior își desfășurau activitatea un bărbat de 27 de ani și o femeie de 25 de ani, ambii din Botiza.

La un moment dat s-ar fi produs o explozie, din care a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane, respectiv a celor doi care își desfășurau activitatea în rulotă, și a altor trei persoane în vârstă de 3, 28 și 38 de ani din Botiza.

Toți au fost transportați la Spitalul din Sighetu Marmației în vederea acordării de îngrijiri medicale.

De asemenea, în urma deflagrației a rezultat și distrugerea unui autoturism, care se afla parcat în imediata apropiere a rulotei.

În cauză, se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate în muncă.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT