BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV VIDEO: Noapte de foc pentru pompierii maramureșeni – Gospodării în flăcări la Poienile de Sub Munte, Lăpușel, Seini și Vișeu de Sus – ACTUALIZARE

Pompierii militari dar și cei civili din Maramureș au avut parte de o noapte de foc. 4 incendii au izbucnit la gospodării din Vișeu de Sus, Poienile de Sub Munte, Seini și Lăpușel. Flăcările au creat pagube uriașe, iar administrațiile publice locale reamintesc cetățenilor cât de importantă este asigurarea gospodăriilor pentru ca proprietarii să poată fi despăgubiți în cazul unui incendiu.

Poienile de Sub Munte

Pompieiri civili din Poienile de Sub Munte au intervenit cu 9 oameni pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un grajd din localitate. Până la sosirea echipajelor militare de la Vișeu de Sus, pompierii civili a reușit localizarea flăcărilor. Acoperișul imobilului dar și o mare cantitate de fân au fost mistuite de flăcări. Cauza izbucnirii focului pare a fi un scurt circuit la instalația electrică a grajdului.

intervenție SVSU Poienile de Sub Munte

Lăpușel

O casă de locuit dar și mai multe anexe gospodărești au fost cuprinse de flăcări. Totul ar fi pornit din camera unde era montată centrala termică. Flăcările au mistuit o parte din acoperișul casei, camera termică, dar și alte anexe gospodărești. Primarul comunei Recea, Pavel Octavian reamintește cetățenilor importanța unei asigurări contra incendiilor a gospodăriilor. Oamenii ar fi putut fi despăgubiți după un astfel de incident nedorit.

Seini și Vișeu de Sus

Alte două evenimente la care pompierii militari au intervenit s-au produs pe raza orașelor Seini și Vișeu de Sus. La Seini, s-a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit de pe strada Dealul Soarelui. La Vișeu de Sus, militarii au stins foc izbucnit la o casă de locuit de pe strada 1 Mai.

În toate cazurile pompierii urmează să stabilească exact cauza izbucnirii focului precum și valoarea pagubelor produse de incendii.

intervenție SVSU Poienile de Sub Munte

ACTUALIZARE – ISU MARAMUREŞ

Sâmbătă spre duminică noaptea, pompierii maramureșeni au fost solicitați să intervină pentru lichidarea a cinci incendii pe raza județului Maramureș.

         Militarii din cadrul Secției de Pompieri Vișeu de Sus au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case. Focul a distrus circa 100 de metri pătrați de acoperiș din lemn și 60 de metri pătrați de mansardă. Totodată, în urma incendiului s-au degradat, în proporție de 90%, pereții despărțitori din mansardă. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din jur. Pompierii băimăreni au fost solicitați la Seini, unde acoperișul unei locuințe a luat foc. În urma incendiului au ars cornii din lemn, din componența acoperișului. Și în acest caz, cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui burlan de fum neprotejat termic.

         La Lăpușel, o casă și niște anexe gospodărești au fost cuprinse de flăcări. Pompierii băimăreni au intervenit pentru lichidarea incendiului în urma căruia au ars o anexă gopodărească, un garaj, un atelier și o încăpere din locuință. Incendiul ar fi pornit din cauza unui scurtcircuit electric. În Poienile de sub Munte, pompierii au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale. Focul a mistuit circa 25 de metri pătrați din adopostul de animale și 2 tone de fân.

         Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Borșa au lichidat un incendiu în urma căruia au ars circa 2 metri pătrați de perete din lemn.

Te-ar putea interesa si

Galerie foto: Impact violent pe DN18B la intersecția cu șoseaua de centură. Accident și la Seini

Vasile Dale

FOTO/VIDEO: Incendiu la o casă din Vișeu de Sus

Redactie

Județul Maramureș va fi promovat în cadrul ediției de toamnă a Târgului de Turism al României 2022

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.