Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

ÎNCĂ O TENTATIVĂ DE JAF ÎN BAIA MARE: O vânzătoare a scos cuţitul de mezeluri la un bărbat mascat care încerca să o jefuiască şi l-a alergat pe stradă (VIDEO)

O vânzătoare din Baia Mare a scos un cuţit cu care tăia mezelurile în magazin la un bărbat mascat care încerca să fure banii din casa de marcat.

Polițiștii din Baia Mare au fost înștiințați în legătură cu o vânzătoare care a fost amenințată cu un cuțit de un bărbat care purta o cagulă.

Este vorba de acelaşi bărbat care a dat spargerea dintr-un alt magazin de pe aceaşi stradă.

În momentul în care hoţul o ameninţa, vânzătoarea a avut o prezență de spirit ieșită din comun și a pus și ea mâna pe un cuțit cu care tăia mezelurile în magazin și a strigat către bărbat că îl cunoaște, deoarece l-ar fi văzut întreaga după amiază supraveghind magazinul.

Omul s-a speriat și a luat-o la fugă, iar doi bărbați au încercat să-l prindă, însă nu au reușit.

Până la această oră, bărbatul nu a fost prins de către polițiștii din Baia Mare, el fiind căutat pe întreaga rază a municipiului.

M-a amenințat cu un cuțit și îmi zicea de bani. M-am gândit, ori apăs butonul de panică, ori mă descurc.

Și am luat cuțitul cu care feliem salamul și m-am dus către el. I-am spus că îl cunosc, apoi am fugit după el.

În timpul acela a venit un client și pe stradă mai era un bărbat cu câinele. Amândoi au fugit după el și când a ajuns la colțul blocului și-a dat jos cagula.

Cei doi care au alergat după el au spus că hoțul era alb la ten, înalt, 1.80, 1.90, cu părul lung. Cred că avea între 35-40 de ani”, a declarat victima pentru Antena 3 CNN.

https://vasiledale.ro/2023/03/04/exclusiv-video-jaf-armat-in-baia-mare-un-cagulat-inarmat-cu-un-cutit-a-atacat-o-vanzatoare-si-a-furat-toti-banii-actualizare/
Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT