Vă prezentam încă din 21 martie povestea unor furturi de auto produse pe raza municipiului Baia Mare, zona Ferneziu – Firiza. Un tânăr de 18 ani a dat lovitură după lovitură: fura autovehicule din zonă, se plimba, apoi le abandona. Ultima ”aventură” v-am prezentat-o pe site-ul nostru.
Alexuț a fost identificat și prins de polițiștii băimăreni, și iată că ieri procurorii l-au prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. Inițial fusese reținut pentru 24 de ore de către polițiști.
Ce spune IPJ Maramureș
În 27 martie, în urma activităților informativ operative, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare au identificat un tânăr de 18 ani din Baia Mare, care este bănuit de comiterea mai multor fapte de furt calificat.
În fapt, în noaptea de 15/16 octombrie 2022, tânărul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil, iar dintr-un garaj ar fi furat un moped care avea cheia în contact, în noaptea de 20/21 decembrie 2022, ar fi furat un autovehicul parcat pe strada Agrișelor din municipiul Baia Mare, care avea portierele neasigurate și cu cheia în contact și în noaptea de 19/20 martie a.c., ar fi furat un autovehicul care se afla parcat pe strada Forestierilor din Baia Mare, având portierele neasigurate și cu cheia în contact. În toate cazurile prejudiciile au fost recuperate și predate părților vătămate.
Tânărul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și furt în scop de folosință. Față de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Ce spune Judecătoria Baia Mare
Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 4881/P/2022, din data de 28.03.2023 şi în consecinţă:
În temeiul art. 202 alin.1 şi 3, art. 223 alin. 1 lit. d şi alin. 2, art. 226 alin. 1 Codul de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Herța Adrian Alex ….., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– furt în scop de folosință, prevăzută de art. 230 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 228 alin. 1 Cod penal și art. 229 alin. 1 lit. b ?i alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal (faptă comisă în data de 16.10.2022),
– conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal (faptă comisă în data de 16.10.2022),
– conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal (faptă comisă în data de 16.10.2022),
– furt în scop de folosință, prevăzută de art. 230 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 228 alin. 1 Cod penal și art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal (faptă comisă în data de 20.12.2022),
– conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal (faptă comisă în data de 20.12.2022),
– furt în scop de folosință, prevăzută de art. 230 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 228 alin. 1 Cod penal și art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal (faptă comisă în noaptea de 19/20.03.2023);
– conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal (faptă comisă în noaptea de 19/20.03.2023), totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 Cod penal., pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 28.03.2023 până în data de 26.04.2023, inclusiv.
Respinge solicitarea inculpatului H. A. A., prin apărător, de a se lua împotriva acestuia o măsura preventivă mai puţin restrictivă.
Sfaturile polițiștilor
Pentru a nu avea parte de surprize neplăcute, polițiștii vă recomandă următoarele:
- în timpul zilei asigurați-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor, chiar și atunci când vă îndepărtați pentru câteva minute;
- când părăsiți autoturismul, luați cu voi bunurile de valoare: borsete, genți, telefoane mobile, laptop, tabletă, acestea trezesc interesul hoților;
- dotați-vă autoturismul cu sisteme sigure antifurt pentru portiere, portbagaj și nu în ultimul rând pentru rezervor.
CITEȘTE ȘI: