Important

ACCIDENTE RUTIERE: Minoră de 9 ani, lovită de o maşină în Baia Sprie. Un şofer băut s-a oprit cu maşina într-un podeţ la Sighetu Marmaţiei

Ieri, 04 aprilie, la ora 14.07, polițiștii din Baia Sprie au fost sesizați cu privire la faptul că D.N. 18, strada Gutinului, din oraș a avut loc un accident de circulație soldat cu victime.

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 30 de ani din Șieu, dinspre Baia Mare înspre Sighetu Marmației, a surprins și accidentat o minoră de 9 ani, care se afla în traversarea părții carosabile în calitate de pieton.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a minorei care a fost transportată la Spitalul Județean Dr. Constantin Opriș din Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Accident rutier cu victimă în Sighetu Marmației

Azi, 05 aprilie, la ora 05.15, polițiștii din Sighetu Marmației au intervenit la un accident rutier.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 60 de ani din municipiu, dinspre Vadu Izei înspre Sighetu Marmației, la ieșirea dintr-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul autovehiculului și a intrat în șanțul din partea stangă oprindu-se într-un podeț de beton.

După producerea evenimentului, conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,09 mg/l, motiv pentru care i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Articole vestimentare contrafăcute găsite de polițiști într-un autovehicul

Ieri, 04 aprilie, la ora 10.45, în timp ce polițiștii din Tăuții Măgherăuș efectuau serviciul de patrulare pe raza oraşului, au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat de 39 de ani din Ialomița.

În urma verificărilor, polițiștii au identificat în portbagajul maşinii, 96 de articole vestimentare care prezentau indicii de contrafacere. Toate bunurile au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Te-ar putea interesa si

FOTO EXCLUSIV / VIDEO – FLAGRANT ÎN PARCUL REGINA MARIA DIN BAIA MARE: Prinși cu pastile MDMA, cocaină și hașiș în timp ce vroiau să le vândă dintr-o mașină. Trei traficanţi de droguri, arestaţi preventiv

Redactie

COMUNICAT / Ionel Bogdan: peste 1,5 miliarde de euro valorează proiectele pe care pe care lucrez pentru Maramureș de la preluarea mandatului

Redactie

COVID-19 / PREVENIRE ŞI COMBATERE: Acţiuni de verificare desfăşurate de poliţiştii maramureşeni

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.