Un tânăr jandarm de la Gruparea Mobilă de Jandarmi din Cluj Napoca a fost judecat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, scrie foaiatransilvana.ro.
Este vorba despre sergentul major Florin Laza, de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj, care a primit o sentință foarte ușoară, raportat cu altele pronunțate de instanțele civile.
De altfel, se remarcă blândețea cu care instanțele militare condamnă astfel de fapte, care sunt considerate grave, mai ales dacă ținem cont de alcoolemia despre care se vorbește în dosar.
Astfel, sergentul major Florin Laza a primit un an și șase luni, cu amânarea executării pedepsei. Cu alte cuvinte, el va putea rămâne jandarm, angajat al Ministerului de Interne, și va avea cazierul curat dacă nu va comite o altă infracțiune în perioada de un an și șase luni.
Avea o alcoolemie uriașă, de 1.77 grame la mie
În rechizitoriu se arată că sergentul major Laza Florin a condus autoturismul … având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/1 alcool pur în sânge.
”Conform buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 1151 din data de 17.08.2022, emis de SjML Maramureș, inculpatul Laza Florin avea o concentrație alcoolică de 1,77 g/1 alcool pur în sânge (proba I – recoltată la ora 01,55), respectiv 1,53 g/1 alcool pur în sânge (proba a Il-a – recoltată la ora 02,55)”, se arată în documentul procurorilor.
Fapta a avut loc în data de 10 iulie 2022, noaptea la ora 1.40. Jandarmul a condus mașina prin localitatea Vișeu de Sus, județul Maramureș, după ce a petrecut toată seara cu mai mulți prieteni.
”Dat fiind că emana halenă alcoolică, inculpatul Laza Florin a fost testat cu aparatul etilotest … și a rezultat o valoare de 0,65 mg/I alcool pur în aerul expirat. … Audiat în cauză de procurorul militar în calitate de suspect, apoi în calitate de inculpat, în prezența avocatului său ales, numitul Laza Florin arată că, ia data de 09.07.2022, era în concediu acasă la părinții săi, în loc. Vișeu de Sus (jud. Maramureș). Dat fiind că fratele său venise anterior din Germania, inculpatul, împreună cu el și cu alți câțiva prieteni, au sta de povești în fața blocului până noaptea târziu, timp în care a consumat intermitent 3-4 sticle de bere alcoolizată, fără aport alimentar în ziua respectivă”, se mai arată în documentele de la dosarul Tribunalului Militar Cluj.
I-a fost lene să meargă pe jos 100 de metri
Pentru că a rămas fără țigări, jandarmul s-a gândit să meargă cu mașina la un magazin din apropiere, în condițiile în care distanța era de aproximativ 100 de metri.
”Dat fiind că se simțea perfect capabil de a conduce, iar până la magazin erau cca 100 m, traficul era inexistent în zona respectivă (străzi între blocuri), iar afară ploua, inculpatul arată că s-a hotărât a se deplasa cu mașina la magazin, în scopul de a-și procura țigări”, se mai arată la dosar.
Articol preluat integral de pe www.foaiatransilvana.ro. Sursa foto: facebook.com/laza florin.
10 mesaje
Evident ca judecatorii respectivi vor avea pensii speciale, doar sunt militari.
Permis suspendat 1 an ce pentru ei nu este lege doar pentru oameni de rand astia sunt fraieri sa iasa lumea in strada asa ceva nu se poate !!!! Si dat afara din locul de munca
Nu aveți alte cazuri? Baiatul a plătit o amendă uriașă, plus permisul suspendat, nu a fct victime si toată lumea e fericită,dece trebuie să judecați voi acum dupa ce s-a terminat totul ? Cine sunteti voi? Un fel de alt tribunal ? !
E presa nene ! E dreptul la libera exprimare !
Noi suntem poporul. Conform constitutiei, Romania e republica.
In republica poporul e suveran!
Vox Populi, Vox Dei – Vocea poporului, vocea zeilor.
In legatura cu defaimarea sergentului Laza Florin:
Sunteti plini de minciuni, doriti doar sa faceti „senzatie”, marcand cu negru ca sa iasa in evidenta doar cuvintele ce va intereseaza. De unde ati scos cantitatea de alcohol in sange, pe care clar ca v-ati inventat-o? Acestea sunt date confidentiale care nu se gasesc la indemana oricui, tinand cont de intimitatea si protectia datelor personale. In locul baiatului v-as deschide eu proces voua pentru defaimare, patare de imagine, difuzare de date inventate si lista poate continua. Si inca ceva: cine v-a rugat ca sa va dati cu parerea daca sentinta data a fost blanda sau nu? Pentru asta a existat un tribunal cu persoane competente care au decis pedeapsa in functie de gravitatea faptei savarsite. Din pedeapsa primita se poate trage concluzia ca datele pe care Dvs le-ati publicat sunt false. ¡Repet, in locul sergentului Laza Florin, nu v-as ierta asa de usor!
Dumneavoastră știți citi? Ați văzut undeva că noi suntem autorii articolului? V-ați adresat într-un loc greșit. Scrie clar sursa articolului: cu sursă și link activ. Adresați-vă colegilor care au documentat și scris articolul. Când despre rezultatele probelor de sânge sunteți într-o eroare totală: sunt publice, inclusiv procurorii le publică pe site-urile instituțiilor pe care le reprezintă. Verificați înainte de a vorbi tâmpenii. Numai bine
O, sare mămica in apararea infractorului ! Mai bine i-ati fi oferit o educatie corespunzatoare, sa nu conduca sub influenta alcoolului !
Alo VASILE cel care aperi infractorul ,am prieten în puscărie la baia mare pentru aceași infracțiune , alcool ,nu a făcut accident a fost prins doar cu alcool 1,5 în aerul expirat , si face un an si șase luni cu executare ,omul este și mai învîrstă și nu a ținut instanța seama de asta , bine că l-e plătim pensi speciale ,de aceeia suntem de 33 de ani la pămînt cu toată țara asta , oameni de rînd sunt buni de plătit taxe și impozite si cînd greșim plătim scump ,iar acest exemplu de bună conduită , scapă ușor , deacum în colo beau și eu pină la 1,7 alcool și cazul meu v-a fi caz național și internațional cînd voi fi prins !!!!
Și mie v-a trebui să mă judice la fel că doar e la fel legea pentru toți ,așa spune constituția și legea nu ?
În mașină voi bea vin roșu pină la 1,7
.ANA TREZEȘTETE !!!
Nu mai fi tare în gură că vorbești prosti , nu sunt date confidențiale alcoolemia ,sunt zeci de cazuri unde chiar un comisar de poliție avea peste 2 alcool în aerul expirat , toate cazurile care devin publice,se publică și alcoolemia, deci nu-i confidențial!!
Iar vrăjala cu plîngerea pentru defăimare nu ține , defăimarea înseamnă că eu sau altcineva spune anumite lucruri neadevărate doar pentru ai distruge imaginea!!
Ori aici cazul este adevărat iar dacă laza florin poate proba că nu-i adevărat , are dreptul de a cita în instanță prima sursă care a aruncat în spațiul public aceste fapte !!!!
Dumneavoastră cred că sunteți soția sau etc cu laza florin 🙂