Sâmbătă seară, polițiștii Secției 1 Groși, în timpul executării atribuțiilor de serviciu, au oprit un autoturism pe strada Mihai Viteazu, respectiv pe drumul comunal 40, autoturism care se deplasa înspre localitatea Ocoliș.
La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, care nu avea asupra sa documentele personale, dar în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că este vorba despre un bărbat de 44 de ani din Ocoliș.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică i-a fost solicitată testarea cu aparatul etilotest, dar bărbatul a refuzat, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Ieri, 11 aprilie, urmare a buletinului de analiză toxicologică emis de Serviciul de Medicină Legală, bărbatul de 44 de ani a avut o alcoolemie de 3,10 g/l alcool pur în sânge.
În baza probatoriului administrat, prin ordonanță, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a acestuia pentru comiterea faptei de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, fiind transportat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
Ce spune instanța
CUPAR I. FLORIN NICOLAE |
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 1765/P/2023, din data de 12.04.2023. În baza art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului C.F.N. , … pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen, pentru o perioadă de 30 zile, de la data de 12 aprilie 2023 până în 11 mai 2023 inclusiv. Respinge solicitarea inculpatului, prin apărător, de a se dispune împotriva sa măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar