BREAKING NEWSImportant

Atelier pentru familii și specialiști din Educatie în relația cu copiii autiști

Asociatia pentru Autism Magia Unicornilor va invita cu drag, in 9 si 10 mai a.c. (orele 17.00-20.00), la Atelierul pentru familii si cadre didactice, care va avea loc in Sala Studio din incinta Teatrului Municipal Baia Mare. Evenimentul se desfasoara in cadrul Festivalului de Teatru Aproape, initiat si organizat de Artspot Baia Mare.

Data de 9 mai 2023 este dedicata familiilor cu copii autisti si-i are ca invitati speciali pe Razvan Dan Dragu, presedintele Asociatiei pentru Autism Magia Unicornilor, si pe Radu Pomohaci, psihoterapeut specializat in dezvoltarea personala si consolidarea relatiilor. Atelierul se va concentra pe informarea familiilor cu copii neurodiversi asupra drepturilor pe care le au odata cu confirmarea diagnosticului, dar si pe consolidarea increderii acestora in ceea ce priveste viitorul celor mici. „Depresia si sentimentele de nesiguranta si de singuratate sunt printre primele care acapareaza parintii cand afla ca au un copil autist. Si multi dintre ei nu reusesc sa accepte acest diagnostic. Tocmai de aceea, ne propunem ca in ziua familiilor sa le oferim, cu ajutorul psihoterapeutului Radu Pomohaci, instrumentele necesare prin care sa se intareasca emotional. Vrem sa constientizeze ca nu sunt singuri in acest parcurs anevoios de recuperare a copiilor. De asemenea, le vom vorbi despre toate parghiile legale pe care le au la dispozitie pentru a acoperi mai usor cheltuielile legate de terapie. Pentru ca terapia este singura modalitate prin care copiii neurodiversi se pot reintegra in societate”, explica Razvan Dan Dragu, presedintele Asociatiei pentru Autism Magia Unicornilor.

Data de 10 mai 2023 este rezervata specialistilor din Educatie — psihopedagogi, educatori, ingrijitori si cadre didactice din invatamântul preuniversitar. Sprijinit si recomandat de Inspectoratul Scolar Judetean Maramures, atelierul dedicat angajatilor din crese, gradinite si scoli vine cu sfaturi si instrumente necesare depistarii precoce si integrarii copiilor autisti in colectivitate. „Avem deosebita placere s-o avem pe scena atelierului pe dna Monica Bas, psiholog clinician in cadrul Serviciului Crese Baia Mare, unul dintre oamenii pe care-i apreciez enorm. Pentru ca este printre primii specialisti care depisteaza copiii autisti din crese si-i directioneaza pe parintii acestora catre controale amanuntite si catre terapie. Apoi, psihologul clinician Andreea Ardelean le va vorbi profesorilor si educatorilor despre semnele si specificitatile autismului la copii. Ne dorim ca la finalul acestui atelier, profesionistii din Educatie sa stie cum sa lucreze cu copiii autisti si cum sa-i ghideze in orele petrecute impreuna la cresa, gradinita sau scoala. Vrem sa demontam preconceptiile conform carora copiii autisti sunt retardati sau bolnavi. Si vrem sa pregatim institutiile de invatamant sa imbratiseze acesti copii speciali, care vad lucrurile diferit fata de copiii neurotipici, dar care sunt la fel de empatici, la fel de iubitori, de inteligenti si doritori de atentie”, a completat Razvan Dragu.

Va asteptam, asadar, cu entuziasm la primul atelier de acest fel din Baia Mare si va stam la dispozitie pentru orice alte intrebari legate de activitatea Asociatiei sau de evenimentul pe care-l organizam impreuna cu Artspot Baia Mare.

Te-ar putea interesa si

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități – la Asociația Esperando

Redactie

AVERTIZARE: Pericol de avalanşe în majoritatea masivelor montane. Stratul de zăpadă este instabil iar riscul este de gradul III în munții Rodnei

Vasile Dale

Floraria de Vis, o florarie online pentru fiecare gust

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.