Mesaj 8 Martie
Raulino delivery

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV FOTO: INCIDENT LA NĂNEŞTI: Doi frați prinși sub un utilaj greu. Unul a decedat, celălalt e la spital în stare critică. Al treilea muncitor a scăpat teafăr (actualizare 3)

Grav incident la Năneşti, cu puţin timp în urmă. Două persoane au fost prinse sub un utilaj greu, o presă de îndoit tablă. La faţa locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor. Un al treilea muncitor a scăpat teafăr.

Actualizare

Conform informațiilor noastre cele două persoane sunt frați. Unul a fost preluat de echipajele medicale și este în drum spre Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Celălalt este în aceste momente resuscitat la fața locului de medici.

Cel de-al treilea muncitor a scăpat cu leziuni minore.

ACTUALIZARE 2

Conform informațiilor noastre bărbatul resuscitat a fost declarat decedat. Reprezentantii ITM Maramureș au deschis o anchetă împreună cu poliția. Utilajul de presat tabla avea peste 7,5 tone și era folosit la costruirea unei hale.

ACTUALIZARE 3

Azi, 27 mai, la ora 15.30, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați prin S.N.U.A.U.112 cu privire la faptul că în localitatea Nănești mai multe persoane au fost accidentate de o presă de îndoit și tăiat tablă.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că în timp ce un bărbat efectua montarea presei, la un moment dat aceasta s-a răsturnat și sub ea a fost prins un bărbat de 44 de ani din localitate, căruia i-a fost declarat decesul de către echipajele S.M.U.R.D. și salvare sosite la fața locului.

Totodată, au mai fost accidentați alți doi bărbați de 31 respectiv 25 de ani, ambii din Nănești.

Bărbatul de 31 de ani a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare, iar cel de 25 de ani, la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Trupul neînsuflețit al victimei de 44 de ani, a fost transportat la morga Spitalului Municipal Sighetu Marmației în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT