Cei doi avocați ai bărbatului din Vișeu de Jos arestat preventiv de magistrații Tribunalului Maramureș au făcut declarații absolut șocante în fața Palatului de Justiție. În opinia lor, deciziile magistraților se iau la presiunea presei. În opinia celor doi avocați jurnaliștii sunt principalii vinovați că acest caz a ajuns să fie prezentat în presa din întreaga Românie. Noi suntem vinovați că reușim să obținem informații sensibile și vi le prezentăm. Probabil în opinia celor doi avocați ar fi bine să trăim în Coreea de Nord sau în Rusia. Nu de alta, dar am fi lichidați în câteva clipe sau, în cel mai fericit caz, am fi trimiși prin gulagurile Siberiei sau în lagărele nord-coreenilor.
Să mai spunem înainte de a vă prezenta aceste declarații avocățești doar că după pronunțarea arestării preventive, bărbatul din Vișeu de Jos a fost scos prin alta parte a Palatului de Justiție Baia Mare în speranța că vom fi proști și vom aștepta la locul prin care a fost adus. La fel ca și la intrare bărbatul a alergat spre autospeciala poliției și a fost dus în arestul IPJ Maramureș.
Declarații
”Nu pot să comentez decizia unei instanțe în fața camerelor de vederi. Am și contestat-o la Curtea de Apel Cluj. Eu sper că clientul meu va fi judecat de către magistrați și nu de cârcotași. Sper ca instanța de judecată să se pronunțe în baza probelor administrate în mod legal și nu în baza presiunii mediatice.
Nu are cum să recunoască infracțiunea de tentativă la omor. Restul declarațiilor sunt aspecte care țin de soluționarea dosarului penal. Urmează ca organele de cercetare penală să le analizeze și să se pronunțe ulterior. Deocamdată discutăm de măsurile preventive.
Tevatură nu există din partea instanțelor de judecată. Tevatură există din partea anumitor persoane, nu a parchetelor. A fost un dosar înregistrat la parchet, s-a declinat competența către parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș. Noi susținem că la nivel mediatic s-a luat o măsură, a schimbat încadrarea juridică la tentativă la omor, după care a decis reținerea inculpatului pentru 24 de ore și acum arestare preventivă. Repet: Nu știu de ce nu ne punem alte întrebări. Cum pot să ajungă anumite probe dintr-un dosar penal în presă înainte ca inculpatul să aibă cunoștință că este deschis un dosar penal împotriva lui. Nu înțeleg de ce nu se sesizează organele de anchetă și sub acest aspect pentru că nu este normal. Totuși trăim într-un stat de drept. Într-un stat de drept înseamnă că trebuie să îți fie respectate anumite drepturi. Așa cum avem anumite obligații, trebuie să îți fie respectate și anumite drepturi. În ceea ce privește pe clientul meu evident că nu i-au fost respectate aceste drepturi. Din păcate este într-o ascensiune această situație în care soluțiile instanțelor de judecată sau măsurile preventive se iau urmare a presiunii mediatice. Sper să înceteze această situație” a declarat av Ionuț Pârvu.
”Eu provin dintr-un alt județ, din Alba, unde oamenii sunt mai liniștiți și am constatat cu stupoare că în județul Maramureș puterea presei este la un nivel alarmant, cel puțin am văzut multe soluții date sub imperiul puterii presei. Eu spun că doar s-a câștigat o luptă nu doar și războiul. Ce nu știe presa și nu s-a vehiculat, dacă avea acea rezoluție infracțională suspectul anterior acestui incident regretabil a avut o întrevedere cu partea vătămată în biroul societății pe care o administrează, erau între 4 ochi. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Au avut o oră și ceva la dispoziție, putea să facă acea faptă reprobabilă care i se impută de tentativă de omor. Dosarul a și fost început ca vătămare corporală din culpă. Nu e vorba despre o contopire de pedepse cum s-a susținut ci doar de o schimbare a încadrării juridice ca urmare a impactului mediatic pe care l-a avut la nivel de județ această poveste regretabilă. Nu există nicio probă că suspectul ar fi urmărit-o pe soția lui și știa unde se află în acel moment, tocmai fata a spus că a sunat-o pe mama acesteia de mai multe ori. El știa că a fost lăsat de mamă la o vecină, la o distanță de 50 metri de locuința acestuia și tocmai de aceea merge să ridice fata. Niciodată nu a avut reprezentarea că ar putea veni soția și mai mult ca aceasta să fie în mașină cu fiica. Cine se gândește că orice părinte cu un grad de cunoștință ar putea să își ucidă propriul copil. Chiar și ieri înainte de a se obține acel ordin de protecție, fata a fost la locuința tatălui. Acesta a și dus-o la Judecătorie.
Clientul meu nu își explică. A avut o altă discuție aprinsă anterior, efectiv nu a văzut nicio mașină apropiindu-se darăminte să vadă cine este în mașină, pentru că mașina venea de pe o stradă lăturalnică. A virat spre strada principală vreo 50 metri efectiv nu a văzut-o. Repet nu își explică. A spus că efectiv nu a văzut nimic. Și practic când a sărit peste capotă nu a mers să o agreseze fizic ci pur și simplu el avea prefigurat că ea ar fi întrat în el și i-a și spus. Și i-a spus de ce încerci să omori fata. Clientul meu regretă faptul că a ajuns fetița purtată în câmpul mediatic, dar este încrezător în justiție, este încrezător în bunul Dumnezeu și își iubește enorm fetița” a declarat avocatul Petru Sima, baroul Alba.
CITEȘTE ȘI:
5 mesaje
Poate din redactii nu se observa.dar noi, internautii si telespectatorii am sesizat asta cu multi ani in urma. The deeper you go, the darker it gets.
Tentativa de omor ,nu trebuie iertata
Doi avocati cu mentalitate primitiva, ca multi alti cetateni ai tarii. A fost doar o coincidenta nefericita, acest accident. Nu a vazut nimic cand era la volan, femeia e de vina. Imi dau lacrimile ca la filmele indiene, cand ii aud pe acesti doi actori jalnici. Daca nu au habar de ce spun despre presa, le reamintesc ca presa este cainele de paza al democratiei, iar in acest caz presa a garantat ca magistratii nu vor face matrapazlacuri juridice.
[…] în care se aflau soția și fiica lui a fost arestat preventiv pentru 30 de zile (actualizare)EXCLUSIV VIDEO – ABSOLUT HALUCINANT CE SPUN AVOCAȚII: ”Am constatat cu stupoare că în jud…ÎN MIEZ DE NOAPTE: Bărbatul din Vișeu de Jos care a intrat cu mașina în automobilul în care se […]
[…] autoturismul condus de femeie. Fiica celor doi a fost rănită (EXCLUSIV VIDEO CAMERĂ SUPRAVEGHERE)EXCLUSIV VIDEO – ABSOLUT HALUCINANT CE SPUN AVOCAȚII: ”Am constatat cu stupoare că în jud…EXCLUSIV VIDEO: Încătușat, bărbatul din Vișeu de Jos care a intrat cu mașina în automobilul […]