La data de 29 iunie a.c., Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj, au efectuat cinci percheziții domiciliare, una în orașul Jibou, județul Sălaj și alte patru în orașul Ulmeni, județul Maramureș, la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2022 – iunie 2023, persoanele bănuite s-ar fi ocupat cu procurarea de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv și comercializarea acestora către consumatori, din județele Sălaj și Maramureș, în schimbul unor sume cuprinse între 100 și 200 de lei.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, telefoane mobile, cartele telefonice, mai multe obiecte care conțineau urme de substanță cristalină, precum și 33 de plicuri cu închizătoare de tip zip-lock nefolosite.
De asemenea, la data de 29 iunie a.c., în urma probatoriului administrat, procurorul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sălaj a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 2 persoane bănuite.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj a dispus arestarea preventivă a celor doi bărbați, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca și cei ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.