Știri EXCLUSIVE

De interes

JANDARMERIA MARAMUREŞ: Acțiuni preventiv-educative desfășurate în 30 iunie

Jandarmeria Maramureș, în colaborare cu Biroului de Siguranță Școlară, cu Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș și cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș, au derulat ieri încă o activitate preventiv -educativa , în zona localității Cicârlău, în mijlicul naturii în cadrul taberei organizate de Asociația ,, Cercetașii Munților”. Jandarmii le-au oferit copiilor prezenți la activitate informații despre importanța adoptării unui comportament adecvat, responsabil și prosocial. De asemenea, cei mici au primit și sfaturi practice din partea jandarmilor montani cu privire la felul în care trebuie să se pregătească pentru o excursie pe munte.
Totodată, colegii polițiști le-au reamintit copiilor despre importanța respectării legilor, oferindu-le recomandări în cazurile în care siguranța le-ar putea fi afectată, iar reprezentantul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș le-a expus acestora riscurile la care se supun în cazul consumului de alcool, tutun sau substanțe interzise.
Copiii au avut multe curiozități, iar oamenii legii au fost încântați să le ofere răspunsuri.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT