Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

VIDEO: Nouă turişti din Ungaria, coborâţi în siguranţă de salvatorii montani borşeni după 15 ore de căutări

Misiune dificilă pentru salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Salvamont Borșa. Ieri după amiază, la ora 15.00, un grup de turiști din Ungaria a solicitat ajutor prin 112 după ce s-a abătut de la traseul marcat și a ajuns într-o râpă, de unde nu au mai putut să se deplaseze. Șapte salvatori montani organizați în două echipe au pornit spre locul solicitării.

Cei 9 turiști din Ungaria, cu vârste cuprinse între 20 și 60 de ani, au pornit spre Vârful Gârgălău de unde au dorit să se îndrepte spre Vârful Pietrosul Rodnei. Aceștia s-au abătut de la traseul marcat și au ajuns într-o râpă din Corhele Pietrosului – cea mai greu accesibilă zonă a Munților Rodnei, o zonă sălbatică, fără acces și fără poteci.

După 15 ore de misiune salvatorii montani i-au coborât în siguranță, la baza muntelui.

Salvamont Borșa le recomandă turiștilor să nu se mai abată de la traseele montane marcate pentru că astfel de decizii le pun în pericol atât viețile lor cât și pe cele ale salvatorilor montani.

****

Tot ieri. În timpul intervenției cu turiștii din Ungaria, o turistă de 43 de ani din Iași și-a fracturat glezna. Era pe traseul de la Cascada Cailor, în coborâre spre Complex Borșa.

Ce a transmis Jandarmeria Montană: Amplă operațiune de salvare a 9 turiști străini rătăciți în Munții Rodnei, finalizată cu succes

  Marți, 04 iulie a.c., dispeceratul Jandarmeriei Maramureș a fost semnalat prin apel 112 despre faptul că 9 turiști străini s-au rătăcit în timpul unei deplasări pe munte și au nevoie de ajutor.

Imediat după stabilirea coordonatelor persoanelor rătăcite, o patrulă din cadrul Postului Montan Borșa, împreună cu un echipj de salvare din cadrul Salvamont Maramureș au pornit în căutarea turiștilor. Întrucât zona era foarte greu accesibilă, după ore de căutări, echipajele au reușit să repereze cele 9 persoane și, după evaluarea stării de sănătate, acestea au fost conduse în siguranță în localitatea Borșa.

Jandarmii montani recomandă cetățenilor care se deplasează pe munte să se informeze cu privire la traseul ales, la dificultatea acestuia și la distanța parcursă, astfel încât să evite situațiile neplăcute, iar în caz de nevoie, să solicite sprijinul jandarmilor apelând numărul unic de urgență 112.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT