După valul de caniculă din ultimele zile, în noaptea de miercuri spre joi, a fost furtună în toată Transilvania. Iar furtuna a creat întârzieri enorme în circulația trenurilor de călători. Recordul l-a avut trenul Mangalia – Baia Mare – Satu Mare. Acesta a ajuns în Baia Mare după 24 de ore, avânt 347 minute întârziere. Durata medie este de aproape 18 ore. Cu 6 ore întârziere va pleca spre Mangalia și trenul retur. Oficial CFR anunţă 376 minute întârziere.
Intârzieri oficiale conform CFR
IRN 12406, Brașov – Valea lui Mihai – 281 de minute.
IRN 1941, Satu Mare – Baia Mare – Mangalia – 376 de minute.
R 1942, Mangalia – Baia Mare – Satu Mare – 300 minute.
IRN 1642, Baia Mare – București – 300 de minute.
IRN 1641, București – Baia Mare – de 300 minute.
În urma acestor deranjamente, circulația trenurilor va fi afectată la nivelul întregii rețele, fiind necesare decalări ale orelor normale de circulație pentru asigurarea legăturilor la destinația finală pentru toți pasagerii trenurilor întârziate.
Circulația în zonele afectate se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CNCF CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată. CFR Călători a pus la dispoziția managerului de infrastructură tracţiune diesel, după producerea deranjamentelor.
CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru problemele întâmpinate, se mai arată în comunicat.
1 mesaj
cu o cursiera buna, in 24 de ore (daca ai putea sa nu dormi desigur) faci 1000 de kilometri….