Sâmbătă, 16 septembrie 2023, 400 de copiii din comuna Coroieni au participat la cea de-a treia ediție a Ștafetei pentru educație. Evenimentul comunitar face parte din proiectul „Educație prin sport și aventură”, implementat de Asociația Reality Check în două dintre dintre cele mai sărace comunități din țară: Castelu, județul Constanța, și Coroieni, județul Maramureș. Concursul sportiv aduce împreună copii de etnii și din medii sociale diferite, îi ajută să-și îmbunătățească starea de bine și contribuie la consolidarea comunității și la reducerea barierelor socio-educaționale.
Participanții, cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani, și-au dat mâna pe terenul de sport verde și primitor al comunei și au luat startul la cursă, în funcție de categoria de vârstă. Toți copiii au dat dovadă de determinare și au învățat că munca în echipă și perseverența le aduc bucurie și succes. În același timp, copiii de grădiniță au participat la activități de mișcare și joacă în curțile școlilor din Coroieni și Ponorâta, împreună cu profesori și voluntari. Fiecare copil a primit un echipament sportiv, gustări sănătoase și a fost răsplătit cu o medalie pentru participare. În timp ce copiii au alergat, părinții, rudele și voluntarii i-au încurajat cu entuziasm. Câștigătorii de la fiecare categorie au fost recompensați cu premii și medalii.
„Am fost martori încă o dată la modul în care sportul unește o comunitate: copii, părinți, profesori, voluntari din comunitate și din afara ei, reprezentanți ai autorităților locale și județene. Am văzut 400 de copii ambițioși și plini de energie, care au dat tot ce aveau mai bun pe teren. Au alergat, au primit medalii și au transmis cu toții un mesaj deosebit de important: fiecare copil are dreptul la educație! Ne bucurăm că Ștafeta pentru educație a devenit simbolul prieteniei și al colaborării dintre copiii de toate vârstele, indiferent de statut.“ – declară Nadia Gavrilă, Președintă Reality Check.
„Al 3-a an la rând am adus Ștafeta pentru Educație la Coroieni pentru că sportul are un rol important în creșterea copiilor și dezvoltarea sentimentului de coeziune. Împreună cu Asociația Reality Check ne implicăm în comunități vulnerabile și le oferim o alternativă.“ – a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
„În ziua Ștafetei pentru educație, toți copiii au fost egali și au împărtășit aceeași bucurie. Suntem recunoscători pentru parteneriatul pe termen lung cu Asociația Reality Check și că Ștafeta a devenit deja un eveniment cu tradiție la Coroieni, care este așteptat deopotrivă de copii, părinți și profesori.“ – a spus Liana Lazăr, director Școala Gimnazială Coroieni.