La data de 11 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict, într-un dosar având ca obiect comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și șantaj.
Din cercetările efectuate a rezultat că, pe parcursul anului 2023, bărbatul ar fi comercializat în mod repetat, droguri de mare risc ( 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal), inclusiv prin intermediul unui minor, elev al unui liceu, din municipiul Satu Mare.
De asemenea, l-ar fi amenințat, în mod repetat, pe minor cu exercitarea unor acte de violență și l-ar fi constrâns astfel să-i remită o sumă de bani, pe care pretindea că i-ar datora-o dintr-o activitate anterioară de intermediere a comercializării de droguri.
Presiunile efectuate, în mod constant, asupra persoanei vătămate minore i-ar fi inspirat acesteia o stare de puternică temere observată de un profesor consilier din cadrul unității de învățământ, care a sesizat Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare.
În cursul zilei de ieri, bănuitul a fost prins în flagrant delict după ce a primit, din partea unei persoane, 1.500 de lei pretins datorată de victima minoră.
Totodată, asupra sa, au mai fost descoperite droguri de mare risc (3-CMC), 2.000 de lei și un cântar electronic de mare precizie, cu urme de substanță albă cristalină.
La data de 11 octombrie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de 12 octombrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestare preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.