Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV VIDEO: LA UN PAS DE TRAGEDIE – Doi bărbați s-au izbit de trotuar după ce s-a rupt o scară cu ei. Au ajuns la CPU Sighet

Incident șocant astăzi după amiază pe strada Iuliu Maniu din Sighetu Marmației. Doi bărbați care efectuau lucrări la fațada unei clădiri au căzut de la înălțime după ce s-a rupt scara cu ei. Un trecător a sunat la 112 și a cerut ajutorul medicilor.

La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD și unu echipaj al Ambulanței. Victimele au fost preluate, stabilizate și au fost transportate la Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Polițiștii ajunși și ei la fața locului au stabilit faptul că sighetenii s-au urcat pe o scară improvizată. Cel mai grav rănit a fost un bărbat în vârstă de 75 de ani, el rămânând internat în spital. Celălalt bărbat în vârstă de 64 de ani a primit îngrijiri medicale în secția de urgență însă medicii au stabilit că nu trebuie să rămână în spital.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș

Ieri, 24 octombrie, la ora 14.41, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați despre faptul că două persoane au căzut de la alt nivel pe strada Iuliu Maniu din municipiu.

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că doi bărbați de 64 respectiv 75 de ani, din Sighetu Marmației, în timp ce efectuau lucrări la fațada unei clădiri situată pe strada Iuliu Maniu, au căzut de pe o scară improvizată, suferind vătămări corporale.

Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde bărbatul de 64 de ani a rămas internat sub supraveghere medicală.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT