Important

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Maramureș a organizat o reuniune referitoare la venitul minim de incluziune

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Maramureș a organizat cu sprijinul Instituției Prefectului, o reuniune oficială cu toți cei implicați în implementarea aplicării Legii nr. 196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI).

Astfel, în data de 25 octombrie, Instituția Prefectului a găzduit întâlnirea de informare cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale din județ (primari și reprezentanți ai serviciului public de asistență socială), în cadrul căreia echipa Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială a prezentat materialele de informare și etapele ce urmează a fi implementate.

Acest eveniment face parte din planul de comunicare și instruire, destinat sprijinirii primăriilor care au un rol activ în implementarea VMI, activități organizate în fiecare județ în parte de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), în parteneriat cu Banca Mondială (BM).

Măsurile adoptate prin aplicarea Legii nr. 196/ 2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI) sunt parte din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), capitolul 13 ”Reforme sociale”, având scopul de a reduce sărăcia în rândul persoanelor vulnerabile, totodată diminuând sarcinile administrative pentru administrația locală și beneficiari.

VMI reprezintă un beneficiu de asistență socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. Odată cu intrarea în vigoare a VMI, acordarea beneficiilor Venitul Minim Garantat (VMG) și Ajutor pentru susținerea familiei (ASF) se suspendă. Drept urmare, toți beneficiarii actuali de VMG și ASF trebuie să se înregistreze în sistem începând cu data de 1 noiembrie și până la 31 decembrie 2023, pentru continuitatea acordării acestui tip de beneficiu de VMI.

Te-ar putea interesa si

Baia Mare lansează seria evenimentelor manifest Street Delivery 2022

Redactie

Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș a promovat județul Maramureș la Washington D.C.

Vasile Dale

Băimăreanul Mihai Morar va fi noul prezentator X Factor România. Surprize și în ceea ce privește jurizarea noului sezon

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.