Baia Mare
Ieri dimineață, 6 noiembrie a.c., polițiștii din Baia Mare au intervenit la un accident rutier, produs pe bulevardul Republicii din municipiu.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un bărbat de 46 de ani, aflat la volanul unui autoturism, condus dinspre strada Grănicerilor, către strada Vasile Alecsandri, a surprins și accidentat o minoră de 12 ani din Lăpuș, care se afla în calitate de pieton.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a minorei, care a fost transportată la spitalul din Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind zero.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările într-un dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Vișeu de Sus
Tot ieri, polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe strada Dragoș Vodă.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat de 66 de ani din Poienile Izei, a condus un autoturism, pe D.N.18, în Vișeu de Sus, având direcția de mers înspre Vișeu de Jos, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani din Borșa.
Evenimentul rutier s-a soldat cu vătămarea corporală a conducătorului auto de conducătorului auto de 66 de ani, care a fost transportat la Spitalul din Vișeu de Sus pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind zero.
Accident rutier cu victimă produs în Pasul Gutâi
Ieri, 06 noiembrie, la ora 08.13, polițiștii din Baia Sprie au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că pe D.N. 18, în Pasul Gutâi s-a produs un accident de circulație soldat cu victimă.
Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că o autoutilitară condusă de către un bărbat de 61 de ani din Bârsana, dinspre Sighetu Marmației înspre Baia Sprie, a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către o femeie de 25 de ani din Baia Mare.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere aflate în autoturism care a fost transportată de un echipaj S.A.J. la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero, fiindu-le prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
OCNA ȘUGATAG: A condus sub influența băuturilor alcoolice
Ieri, 6 noiembrie a.c., polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag, în timp exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un moped, care circula pe strada Dragoș Vodă, din localitatea Ocna Șugatag.
Polițiștii au identificat conducătorul mopedului ca fiind un bărbat de 33 de ani din Breb, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus și la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge.
În cauză, se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Zece bărbați cercetați pentru comiterea de infracțiuni rutiere
În perioada 03-05 noiembrie 2023, polițiștii rutieri maramureșeni au depistat în trafic zece bărbați care au comis infracțiuni rutiere, iar unul dintre aceștia a fost implicat și într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Conducătorii auto au vârste cuprinse între 21 și 58 de ani, iar nouă dintre aceștia sunt din Maramureș și unul din Harghita. Cinci dintre aceștia au condus cu alcoolemii de 0,49, 0,64, 0,83, 1,21 și 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, doi au condus cu permisul de conducere suspendat, iar unul a condus un autovehicul neînmatriculat și cu număr fals.
Un alt bărbat a condus un vehicul cu o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat pe lângă faptul că avea permisul de conducere suspendat, iar altul a condus un autoturism cu o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat și a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Pe numele celor zece bărbați au fost întocmite dosare penale și polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracțiuni rutiere.
DROGURI DE MARE RISC IDENTIFICATE ASUPRA UNUI PASAGER DINTR-UN AUTOTURISM ȘI INFRACȚIUNE RUTIERĂ CONSTATATĂ DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI RUTIER
La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii Serviciului Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism, care circula pe strada Olarilor, dinspre strada Simion Bărnuțiu, către strada Horea.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, de 50 de ani, din Baia Mare, iar ca pasager pe locul din dreapta se afla un tânăr, de 24 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În urma controlului efectuat asupra tânărului, de 24 de ani, în interiorul hainei, polițiștii au descoperit un pliculeț, cu închidere tip zip, care conținea o substanță alb-transparentă, cristalină, susceptibilă a fi substanță psihoactivă.
Având în vedere cele constatate, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana aflata sub influența substanțelor psihoactive, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (2) Cod Penal și bănuiala comiterii unor fapte prevăzute de Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Substanța depistată a fost ridicată și predată Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, în vederea continuării cercetărilor.