Conform Legii 217 din 2003 Republicată, art. 3, „violența domestică înseamnă orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală sau cibernetică care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima”.
Polițiștii Municipiului Baia Mare au intervenit la data de 27 octombrie a.c., la o sesizare semnalată prin apel 112 de către o femeie de 60 de ani din municipiu.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, fiind identificată apelanta, care a relatat faptul că, fiul acesteia în vârstă de 26 de ani din Băița, ar fi amenințat-o.
Din verificările efectuate, a reieșit faptul că, împotriva tânărului este emis de către instanța de judecată un ordin de protecție, pe o perioadă de șase luni. Acesta nu a fost identificat în momentul respectiv la fața locului.
În urma activităților de cercetare penală desfășurate de polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a tânărului de 26 de ani, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție, violență în familie și amenințare.
Polițiștii încurajează victimele violenței domestice să sesizeze poliția ori de câte ori se simt în pericol, fie prin Serviciul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, fie prin plângere scrisă.
Ce spune instanța
MOGIA VLAD ALEXANDRU | Inculpat |
Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 281/P/2023 din 07.11.2023 şi, în consecinţă: În temeiul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 zile, din data de 07.11.2023 până în 06.12.2023 inclusiv, a inculpatului pentru săvârşirea pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal (faptă comisă în datele de 05.07.2023 ?i 06.07.2023);
– încălcare a măsurilor de protecție dispuse prin ordinul de protecție, prevăzută de art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată (faptă comisă în perioada septembrie – 27 octombrie 2023);
– violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale comise în datele de 16.10.2023 ?i 17.10.2023), totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal și a art. 41 alin. 1 Cod penal.
Respinge solicitarea formulată de inculpat prin apărătorul desemnat din oficiu, de a se lua faţă de acesta o măsură mai blândă, respectiv măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Ordine de protecție provizorii emise de polițiști
Ieri, 6 noiembrie, polițiștii din Strâmtura și ai Secției 2 Bogdan Vodă au intervenit la două cazuri de violență domestică.
În comuna Strâmtura, o femeie ar fi fost agresată de soțul acesteia, un bărbat în vârstă de 67 de ani, iar în satul Bocicoiel, un bărbat de 76 de ani ar fi fost împins de fiul acestuia, un bărbat de 36 de ani, care ar fi căzut la pământ, suferind vătămări corporale.
În ambele cazuri, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie.