Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

SPECIAL DE DRAGOBETE: S-au pus în vânzare biletele pentru concertul lui Alexandru Andrieș din Baia Mare

S-au pus în vânzare biletele pentru concertul lui Alexandru Andrieș, care va avea loc în Baia Mare sâmbătă, 24 februarie 2024, de la ora 19:00, în Sala ATP Tech Center (bd. Regele Mihai I, nr.67). Este un eveniment special, întrucât este primul concert susţinut de Alexandru Andrieş în Baia Mare după Revoluţia din 1989.

Alexandru Andrieș va cânta alături de muzicieni de mare clasă: MARIA IOANA MINTULESCU – voce, BERTI BARBERA – voce, muzicuță și percuții, SORIN ROMANESCU – voce şi chitară, VLADY SĂTEANU – contrabas, sunetul în live fiind asigurat de VICTOR PANFILOV.

Alexandru Andrieș este unul dintre cei mai îndrăgiți şi prolifici muzicieni din România. Cântă blues, jazz şi folk, fiind, de asemenea, arhitect, poet şi artist plastic. A debutat solistic în 1974, la Club A, după care a ur­mat în 1979 Festivalul de Jazz & Rock Braşov, unde a cântat cu trupa Basorelief, iar în anul 1984 a debutat discografic cu albumul „Interioare”. Până acum, în cei peste 50 de ani de carieră muzicală, a lansat peste 80 de albume şi a susţinut peste 3000 de concerte.

Evenimentul este organizat de Asociaţia One Sound cea care realizează și festivalul anual devenit o tradiție One Jazz Festival, sponsorul oficial fiind Sepultura Impex.

Bilete pentu concert puteți achiziționa de aici:

https://www.iabilet.ro/bilete-baia-mare-concert-alexandru-andries-93676/?q=andries

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT