BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV: SE ÎNTÂMPLĂ ACUM – ”Ghițucă și Compania” de la Poliția Locală Baia Mare au fost băgați în comisia de disciplină

Se întâmplă acum. Directorul executiv al Poliției Locale Baia Mare, Gheorghe Perian alias Ghițucă, se află în fața comisiei de disciplină a Primăriei Municipiului Baia Mare.

Alături de Ghițucă în fața aceleași comisii sunt și Dorel Fântână, șeful Biroului Ordine Publică, și Alin Pop, șeful Biroului de Circulație.

Cei trei șefuleți vor fi audiați și vor trebui să răspundă întrebărilor membrilor Comisiei de Disciplină. Viceprimarul cu atribuții de primar, Doru Doncuș este nemulțumit de activitatea acestei instituții, dar și de faptul că boss-ul Ghițucă nu ar știi să gestioneze așa cum trebuie comportamentul subalternilor cu cetățenii municipiului Baia Mare.

Prima persoană audiată de comisia de disciplină a fost viceprimarul cu atribuții de primar, Doru Dăncuș.

”Nu au pus în aplicare dispozițiile pe care le-am dat, mai precis ca polițiștii locali sa patruleze pedestru prin cartiere; polițiștii locali care sunt în misiuni de patrulare/fluidizare a traficului mai ales din zona școlilor, să nu stea în mașină! Polițiștii locali trebuie să aibă o atitudine proactiva fata de cetățeni” ne-a declarat viceprimarul cu atribuții de primar, Doru Dăncuș.

Alin Pop, șeful Biroului de Circulație, citindu-ne probabil în fața Primăriei Baia Mare așteptând să fie audiat

Vom reveni cu decizia luată de Comisia de Disciplină

Te-ar putea interesa si

Galerie foto – ACCIDENT Şieu. Şase victime, printre care patru copii. Șoferul (23 ani) a fugit. Nu a fost prins (actualizare)

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: Incident pe o stradă din zona târgului auto din Baia Mare. Află toate explicațiile

Redactie

ESTE OFICIAL!!! Borșa va fi din nou gazda Campionatului Național de Schi Alpin dar și a Cupei Balcanice

Vasile Dale

2 mesaje

andrei ianuarie 26, 2024 at 4:56 pm

foaie verde laba gâștii / mor de foame tractoriștii !

Raspunde
mo ianuarie 26, 2024 at 5:34 pm

ceva concluzii? chiar azi ma miram cum echipajul de la locala a trecut de mai multe ori pe langa un logan cu nr de Bucuresti parcat pe trecerea de pietoni de la liceul 5…

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.