BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

BORȘA – un exemplu de bună administrație publică locală dat de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin

Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, simte un gust amar uitându-se în ograda altora, de această dată la stațiunea Borșa, din Maramureș, cândva numită „Vestul sălbatic“, ajunsă azi un rai turistic, stațiune turistică de interes național:

”Un proiect frumos cu toate beneficiile lui, care a avut nevoie de 10 ani pentru a fi implementat și unde toată cheltuiala a fost făcută de Statul Român. Diferența între gondola de la Borșa, telescaunul Vâlsanu, proiectul Nedeia ori soarta stațiunii Herculane e mare! La Borșa, atât autoritățile, cât și oamenii din zonă au pus umărul împreună. Pe când la noi în județ, deși investițiile au fost private, am fost unii împotriva celorlalți. Cu toate că frumusețea zonei schiabile de la noi sau potențialul stațiunii balneo-climaterice pot susține dezvoltări incomparabil mai mari, Borșa e cu ani înainte. Noi încă ne judecăm pentru ca vinovații să dea socoteală pentru blocajul instituit de ani întregi împotriva unei benefice și similare dezvoltări turistice de pe raza comunei Turnu-Ruieni.“

Președintele CJ Caraș-Severin constată că bugetul anual al localității Borșa este de 20 de ori mai mare decât acum 10 ani, fiind constituit prin aportul miilor de turiști nou sosiți, dar și prin susținerea sutelor de localnici reîntorși să deschidă afaceri noi pe pământ natal după realizarea instalației pe cablu. Lucru care „arată ce putea să se întâmple și în Caraș-Severin. Doar că la noi, interferența politicului în acapararea clădirilor sau resurselor minerale de la Herculane ori dorința autorităților locale de la Ruieni de a demola telescaunul și a bloca activitatea turistică ce s-ar fi putut dezvolta aici ne-au ținut în loc 10 ani în zona Muntele-Mic și 20 la Herculane. Despre Nedeia nu mai vorbesc, pentru că aici, probabil, pentru generația noastră, e un proiect unde socotelile s-au încheiat… Să sperăm că sentința Curții de Apel Timișoara (posibil dată la următorul termen, din 28 februarie – n.r.) va fi o lecție pentru toți cei care, din incompetență sau răutate, au blocat dezvoltarea unui județ și au zădărnicit șansa unor cetățeni români localnici, plecați în pribegie prin străinătate, de a se putea întoarce în locurile lor natale, pentru a investi, munci și trăi pe lângă casele în care s-au născut.“, notează cu tristețe Romeo Dunca.

Vezi aici imagini video publicate de președintele CJ Caraș-Severin.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

SIGHETU MARMAŢIEI: În lipsa unei toalete publice, un bărbat și-a făcut nevoile în plină zi în Parcul central cu sute de trecători de față

Redactie

Tragedie: Moarte misterioasa a unui asistent UPU SMURD Baia Mare. Află motivul decesului (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

FOTO – Acțiune informativ-preventivă desfășurată în gara CFR Baia Mare

Vasile Dale

1 mesaj

AUR PENTRU BORSA februarie 21, 2024 at 12:07 am

raiul turistic, doar telegondola,restul in oraș este vraiște,au tăiat copacii frumoși mari di fata magazinului Profi,și au început plantarea Pinului de 150 cm , Borsa unde avem semafor,dar anulat pentru pietoni,are dreptate nelu buzura care a postat pe Facebook, că pentru a traversa la Profi, trebuie să treci 3 treceri de pietoni,nu sunt coșuri de gunoi Pe centrul orașului,nu este toaletă publică în centrul orașului,pe podul țîslei se trece cite unul că doi grași nu pot trece prin statul de oi, Borsa unde au dispărut parcările de lîngă casa de cultura , find acaparate de Titi Omul cu 1000 de fețe,Borsa unde in parcare e dezastru total,fiecare parchează cum vrea, Borsa unde primarul nu îți dă autorizație de construcție dacă nu cumperi materiale de la el, Borsa unde mafia este dar nimeni nu O vede, poliția locală stă doar la primarie,nu merg in teren decît seara un pic la plimbare,cind vom fi la putere vom schimba fața orașului, că acum doar telegondola este lăudată, , orașul centru in fata magazinului Profi arată ca după război,,speram ca borseni sa voteze cu cine trebuie, așa nu se mai poate!!!!!

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.